10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleMondialul puşcăriaşilor

Mondialul puşcăriaşilor

Echipele Africii de Sud şi Mexicului au remizat, scor 1-1, în meciul de deschidere al unei Cupei Mondiale organizate într-o închisoare din Bangkok, după un joc de de o calitate tehnică excelentă, deşi este vorba de amatori care evoluează pe un teren plin de gropi, informează AFP.
Cupa Mondială din spatele gratiilor reprezintă, în meciuri de 40 de minute, o replică a competiţiei reale organizate de FIFA şi are loc în închisoarea Klong Prem din Bangkok.
“Este super, o zi distractivă. Nu ne amuzăm astfel în fiecare zi”, s-a declarat încântat Mitchell Blake, în vârstă de 43 de ani, un australian din Sydney care a fost condamnat la 17 ani de închisoare după ce a fost prins cu patru kilograme de heroină.
Competiţia este organizată de autorităţile penitenciarelor, Ministerul Sportului şi Turismului şi Federaţia Thailandeză de Fotbal.
Deţinuţii “pot fi disciplinaţi şi să devină oameni buni”, asigură Preeda Nilsiri, directorul unei închisori vecine. “Cred cu adevărat că sportul îi poate reuni pe oameni”, consideră Nilsiri.
Jucătorii, repartizaţi în 18 echipe de câte 7 oameni, au fost alese din aproximativ 1.000 de străini de 45 de naţionalităţi încarceraţi în Klong Prem.
Gardienii supraveghează meciurile în linişte, iar atmosfera la primul meci a fost jovială, ceremonia de deschidere fiind marcată de momente de dans susţinute de deţinuţi transsexuali.
Marinus Parlevliet, un olandez în vârstă de 56 de ani, joacă pentru Africa de Sud. “Este bine că oamenii ies să joace fotbal. Dar în Olanda, nu jucăm niciodată în astfel de condiţii”, mărturiseşte Parlevliet, făcând referire la calitatea extrem de proastă a terenului.
Nigeria şi Germania au câştigat ediţiile precedente, din 2002 şi din 2006. Un palmares demn de unul real. Iar comentariile de după meci nu sunt cu mult mai elaborate decât cele ale profesioniştilor.
“A fost super. Un rezultat bun”, a spus Alexander Kerbs după fluierul final al meciului Africa de Sud – Mexic.
Timp de o lună, competiţia va pune la încercare organismele fotbaliştilor de ocazie. Recuperarea lor se va face în faţa televizorului.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...
Ultima oră
Pe aceeași temă