11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleMiliarde Mondiale

Miliarde Mondiale

Deşi se spune că lumea trece prin criză, această afirmaţie pare a fi spulberată de banii care s-au investit la Mondiale în publicitate: 43,5 miliarde de dolari.

Naţionala de fotbal a Chinei a ratat participarea la Campionatul Mondial, dar firmele din această ţară joacă un rol important în cadrul competiţiei din Africa de Sud. Conform unor statistici, chinezii au investit o parte considerabilă din cele 43,5 miliarde de dolari cât a însumat piaţa de publicitate la Mondialul african.

De departe, marea revelaţie în Africa de Sud în ce priveşte marketingul a fost fabricantul chinez de panouri solare Yingli Solar, firmă cotată la bursa din New York, necunoscută chiar şi în ţara sa înainte de debutul competiţiei. De acum, milioane de suporteri ai fotbalului din lumea întreagă s-au obişnuit cu numele său, vizibil pe toate panourile, pe rând în ideograme chineze şi în litere latine, relatează AFP. „Este o frumoasă premieră. În domeniul nostru, poţi auzi oameni spunând: «Frumoasă lovitură». Pentru că această competiţie dă foarte multă vizibilitate firmei”, declară Richard Young, directorul general al Xinhua Sports and Entertainment Ltd, o întreprindere publicitară – fără nicio legătură cu agenţia de presă oficială China Nouă (Xinhua). Pentru întreprindere, care nu a dorit să-şi comunice suma totală a investiţiilor, este vorba mai ales să poată spune: „Suntem o firmă mondială”, a explicat vicepreşedintele Jason Liu. Dacă ea a încercat să se facă mai cunoscută în principalele pieţe, Germania, Italia, Spania şi SUA, a vizat, de asemenea, şi regiuni cu potenţial, precum China, Africa şi America de Sud.

O bere din China

Berea chineză Harbin a ales, în schimb, să se afişeze în Africa de Sud pentru a se adresa propriei pieţe. „Vrem să aducem o marcă naţională de prim-plan. În consecinţă, tot marketingul vizează consumatorul chinez”, explică Guo Yanhong, purtător de cuvânt al Anheuser Busch In­bev China, proprietara mărcii. Impactul este probabil enorm, remarcă Seth Grossman, director general al grupului de comunicaţii Carat în China. „Este o chestiune de prestigiu. Când văd meciurile, clienţii chinezi vor o marcă precum Harbin, alături de altele, mai cunoscute în lume”, a insistat el. Prezenţa acestor mărci chinezeşti se înscrie, în acelaşi timp, în voinţa uriaşei ţări asiatice de a se dota cu mărci recunoscute şi să nu mai fie cantonată în statutul de atelier al lumii. Pentru Richard Young, alte companii chinezeşti nu vor ezita să urmeze aceeaşi cale, firme care vând în străinătate şi în China, care vor sponsoriza evenimente, „întrucât multe dintre ele stau pe saci de bani”. Contractele de publicitate pentru reclamele care apar pe stadioanele din Africa de Sud sunt în mâna FIFA, care direc­ţionează o mare parte din aceşti bani în premierea echipelor calificate la CM, în investiţiile care s-au făcut în Africa de Sud sau în alte fonduri de solidaritate, cum ar fi cel de 100 de milioane de dolari care va reveni Federaţiei de Fotbal din Africa de Sud după acest Mondial. FIFA a anunţat deja că mizează pe un profit de cel puţin un  miliard de dolari la finalul com­petiţiei. 

Fanii cei mai cheltuitori

Suporterii britanici sunt cei care cheltuiesc cei mai mulţi bani în Africa de Sud, potrivit unui studiu realizat de Visa. În perioada 1-20 iunie, britanicii au cheltuit 25,3 milioane de dolari (aproximativ 20,5 milioane de euro) utilizând cardul Visa în Africa de Sud, devansându-i pe americani, care au cheltuit 25,2 milioane de dolari.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă