6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleGâlcă crede că Steaua a ratat calificarea în primăvara europeană în meciurile...

Gâlcă crede că Steaua a ratat calificarea în primăvara europeană în meciurile tur

Constantin Gâlcă, tehnicianul Stelei, a declarat că echipa sa a pierdut calificarea în 16-imile Ligii Europa în meciul tur cu Dinamo Kiev, şi în etapele 4 şi 5, cu Rio Ave şi Aalborg, şi nu joi seară, în meciul retur cu ucrainenii, scor 0-2.

"Am făcut un joc destul de bun cu o echipă foarte bună. A fost un joc pe care meritam să îl câştigăm, în care ne-am creat ocazii. Nu am avut luciditate în faţa porţii. Chiar înainte de a marca Dinamo Kiev, noi am avut o ocazie imensă, iar dacă înscriam alta era soarta meciului. Totuşi, calificarea nu s-a pierdut aici, ci în tur cu Dinamo Kiev şi la Rio Ave şi la Aalborg. Prin jocurile făcute meritam să ne calificăm. Poate mai puţin la Rio Ave. Îmi asum responsabilitatea pentru acest rezultat", a spus Gâlcă.

El a precizat că Steaua ar fi putut să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, dar nu a fost rea intenţie din partea arbitrului. "Pentru noi era important să câştigăm acest meci. Per total am avut situaţii în care puteam să primim un 11 metri, am auzit că a fost ofsaid la primul gol al lor, dar înţelegem când nu este rea intenţie", a explicat tehnicianul.

Gâlcă a menţionat că Steaua a jucat destul de bine cu Prepeliţă şi Bourceanu la mijloc. "Poate ar fi trebuit să scoatem mingea mai repede din faza defensivă, pentru că atunci când am făcut asta ne-am creat ocazii", a mai spus Constantin Gâlcă.

Formaţia Steaua a fost învinsă, joi seară, pe teren proriu, cu 2-0,  de echipa ucraineană Dinamo Kiev, şi a ratat calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, încheind grupa J pe locul 3. Golurile au fost marcate de Iarmolenko '71 şi Lens '90+4.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă