9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleFotbal asistat video

Fotbal asistat video

Două goluri, unul perfect valabil, neacordat, şi altul marcat din ofsaid, dar validat, au relansat dezbaterea privind folosirea tehnologiei în ajutorul arbitrajului.

Mulţi vor spune că Anglia şi Mexic au pierdut net duelurile cu Germania şi Argentina din optimi, însă specialiştii sunt ferm convinşi că două decizii corecte de arbitraj în cele două meciuri, adică validarea golului marcat de englezul Lampard la 2-1 pentru Germania (în final a fost 4-1) şi anularea golului marcat din offside de argentinianul Tevez (la 0-0, scor final 3-1), ar fi putut duce la un cu totul alt sfert de finală. Adică în loc de Argentina-Germania să avem de-a face cu Anglia-Mexic! Reacţiile nu s-au lăsat aşteptate. Fabio Capello, antrenorul Angliei, nu îşi explică cum în era tehnologiei mai sunt posibile astfel de probleme. „Toată lumea vrea introducerea tehnologiei şi în fotbal, mai puţin o persoană”, a comentat şi fostul internaţional englez Alan Shearer, cu referire directă la Sepp Blatter.

Chiar şi adversarii au recunoscut, cu fair-play, faptul că au fost avantajaţi. „Arbitrul a influenţat meciul. Rosetti a greşit grav”, a spus Diego Maradona, aceeaşi atitudine având-o şi Joachim Low, care spune că „din ceea ce am văzut la televizor, mingea a trecut. Golul trebuia acordat”. Şi fostul selecţioner al Germaniei, Jurgen Klinsmann, actual comentator ESPN, a văzut golul. „Acela a fost un gol. Este o ruşine!” Din păcate pentru echipele pur şi simplu furate de arbitraj, deciziile au fost greşite. Iar scandalul care s-a iscat după aceste erori nu putea să nu relanseze dezbaterea pe tema arbitrajului video, faţă de care şi-au manifestat opoziţia atât FIFA, cât şi International Board.

Doar arbitraj în cinci

La mai bine de opt luni după faimoasa mână a lui Thierry Henry, aflată la originea golului calificării Franţei la CM 2010, în cursul meciului de baraj cu Irlanda (1-1 după prelungiri), tema arbitrajului asistat video este relansată. „Sunt în favoarea tehnologiei de asistenţă video pe linia porţii. Dacă am fi ajuns la 2-2, ar fi fost diferit. Este o mare decepţie”, a declarat Frank Lampard. Pe 6 martie 2010 International Board a acceptat, pentru prima oară, să includă asistenţa tehnologică a arbitrului pe ordinea de zi a Adunării Generale. Numai că, după ce au fost prezentate două tehnologii de asistenţă video a arbitrului pe linia porţii, IB a decis să nu le integreze în regulamentul său şi în legile jocului. Într-un interviu acordat AFP în decembrie 2009, Michel Platini, preşedintele UEFA, nu a ezitat să spună că arbitrajul, în forma sa actuală, este „mort”. Însă el s-a arătat în continuare ostil introducerii arbitrajului video, insistând mai degrabă pe sistemul cu cinci arbitri, testat în ediţia trecută din Europa League.

În comparaţie cu fotbalul, rugby-ul face o figură de avangardist. Din 2001, mai întâi în Turneul celor 6 Naţiuni, iar apoi în mod progresiv în celelalte competiţii, arbitrul are posibilitatea să solicite ajutorul video la faze de joc bine precizate, cum ar fi eseurile. Hocheiul pe gheaţă este şi el în pas cu moda, porţile fiind supravegheate video de sisteme care semnalizează sonor şi luminos de fiecare dată când pucul trece linia porţii chiar şi cu un milimetru. Tenisul ţine, la rândul său, pasul cu epoca modernă, introducând în 2006 celebrul Hawkeye (Ochi de şoim), un sistem de asistenţă video care permite să se stabilească dacă mingea a căzut sau nu în teren furturi. 

  Arbitrul uruguayan Jorge Larrionda n-a acordat golului înscris de Lampard în faţa Germaniei, deşi reluările televizate au demonstrat cu claritate că mingea depăşise linia porţii, în minutul 38 al meciului câştigat cu 4-1 de nemţi.

  Câteva ore mai târziu, arbitrul italian Massimo Rosetti a acordat un gol marcat din ofsaid de argentinianul Tevez, în faţa Me­xicului (3-1). Redifuzarea acţiunii pe ecranul uriaş al stadionului a provocat furia mexicanilor, însă arbitrul, în conformitate cu regulamentul, nu a ţinut cont de ima­gini pentru a reveni asupra deciziei.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă