16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleCe spune Christoph Daum despre rezilierea contractului său la echipa naţională

Ce spune Christoph Daum despre rezilierea contractului său la echipa naţională

Reprezentanţii Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal (FRF) au propus, marți, rezilierea contractului lui Christoph Daum, înainte de ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale, informează Mediafax.

Preşedintele comisiei, Mihai Stoichiţă, a fost cel care a condus şedinţa şi a confirmat că a fost propusă rezilierea contractului lui Daum.

Christoph Daum a vorbit în presa germană despre acest subiect şi a declarat că va avea o întrevedere cu Răzvan Burleanu miercuri sau joi pentru a decide ce paşi trebuie urmaţi. Daum le-a spus jurnaliştilor de la Bild că oamenii din Comisia Tehnică nu au putere de decizie, astfel că viitorul său va fi decis de preşedintele FRF.



 

„Comisia Tehnică nu are nicio putere pentru a lua o decizie, ci numai preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, dupa ce se consultă cu mine şi cu Comitetul Executiv. Ar trebui să avem o soluţie amiabilă miercuri sau joi. I-am oferit această opţiune preşedintelui. Preşedintele sau Federaţia trebuie să găsească o soluţie adecvată pentru toate părţile. Acest lucru va avea loc în câteva zile, de comun acord", a declarat Daum pentru Bild.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă