10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleCare pe care

Care pe care

Două echipe sigure de calificarea în optimi: Olanda şi Brazilia. De asemenea, alte două care şi-au comandat deja biletele spre casă, Camerun şi Coreea de Nord. Între aceste patru formaţii, alte 28 de echipe speră, fac toate calculele şi aşteaptă ultimele 90 de minute în grupe. Care încep azi.

Credeţi sau nu, Mondialul intră de azi în a doua sa jumătate. Au fost, până aseară, 32 de partide, mai sunt, până la final, alte 32. Faţă de cele de până acum însă, de azi înainte totul e pe viaţă şi pe moarte. Orice pas greşit înseamnă elimi­nare, orice gol primit sau marcat poate cântări decisiv. Ultimele 16 meciuri din grupe ne vor oferi calificatele în optimi, apoi vom începe cu meciurile KO, în care cine învinge merge mai departe, iar cine pierde pleacă acasă. Vom avea parte, ca de obicei, de prelungiri şi penalty-uri, de surprize şi confirmări. Dar până atunci mai e puţin…

 

Grupa A: Un egal… amical?

L          echipa            M         v          e          Π          g          p

1.         Uruguay        2          1          1          0          3-0      4

2.         Mexic 2          1          1          0          3-1      4

3.         Franţa            2          0          1          1          0-2      1

4.         Africa de Sud            2          0          1          1          1-4      1

Ultimele meciuri, marţi, 22 iunie: Mexic – Uruguay şi Franţa – Africa de Sud (ambele ora 17.00).

Meciul Mexic-Uruguay poate oferi ambelor echipe biletele pentru optimi, în cazul unui egal, dar e greu de crezut că aztecii vor accepta compromisul pentru că locul secund le-ar scoate în faţă, în faza următoare, mai mult decât probabil, echipa Argentinei. Aşa că e posibil să lupte pentru victorie, care le-ar oferi şansa de a juca în optimi cu Coreea de Sud, Grecia sau chiar Nigeria. Franţa şi Africa de Sud depind de rezultatul meciului dintre Mexic şi Uruguay şi pot emite pretenţii la calificare numai dacă una dintre acestea pierde. Cum în această fază a competiţiei principalul criteriu de departajare nu este meciul direct, ci golaverajul general, va fi şi o goană după cât mai multe go­luri, existând şi posibilitatea ca Mexic sau Uruguay să meargă mai departe chiar şi în cazul unui eşec la limită.

 

Grupa B: Nici măcar Argentina

L          echipa            M         v          e          Π          g          p

1.         Argentina      2          2          0          0          5-1      6

2.         Coreea de Sud        2          1          0          1          3-4      3

3.         Grecia            2          1          0          1          2-3      3

4.         Nigeria           2          0          0          2          1-3      0

Ultimele meciuri, marţi, 22 iunie: Nigeria – Coreea de Sud şi Grecia – Argentina (ambele ora 21.30).

Teoretic, Argentina e deja în optimile de finală. Practic însă, nu. Şi asta, pentru că există posibilitatea ca elevii lui Maradona să pieardă cu un scor mai mare de 0-5 meciul cu Grecia, în timp ce Coreea de Sud ar învinge la orice scor Nigeria, situaţie în care elenii şi asiaticii ar merge mai departe! Şi asta, graţie criteriilor de calificare ale FIFA şi clasamentului „în trei” care s-ar face dacă toate cele trei echipe implicate ar acumula câte 6 puncte.

Realist însă, Argentina nu mai poate pierde calificarea şi îşi poate permite chiar să odihnească unii jucători în meciul cu Grecia. Lupta mare se dă pentru poziţia secundă, la care au şanse chiar şi nigerienii în cazul extrem de posibil al unei victorii la orice scor cu Coreea de Sud şi al unei înfrângeri a Greciei!

 

Grupa C: Şi Algeria mai speră

L          echipa            M         v          e          Π          g          p

1.         Slovenia        2          1          1          0          3-2      4

2.         SUA    2          0          2          0          3-3      2

3.         Anglia            2          0          2          0          1-1      2

4.         Algeria           2          0          1          1          0-1      1

Ultimele meciuri, miercuri, 23 iunie: Slovenia – Anglia şi SUA – Algeria (ambele ora 17.00).

Patru echipe, patru şanse de calificare. Chiar şi ultima clasată, Algeria, poate ajunge în optimi dacă învinge SUA, iar Anglia nu câştigă cu Slovenia. Englezii, de altfel, sunt într-o situaţie disperată pentru că nu au cunoscut încă gustul succesului, iar un al treilea egal, în faţa – teoretic – celui mai tare adversar de până acum ar putea însemna eliminarea. Mult prea timpurie pentru o echipă pe care unii o vedeau în „careul de aşi” al competiţiei. La rândul lor, americanii visează încă la un loc în optimi, iar meciul cu Algeria le poate oferi trei puncte care ar însemna calificarea indiferent de rezultatul celuilalt meci!

 

Grupa D: Germania în mare pericol

L          echipa            M         v          e          Π          g          p

1.         Ghana            2          1          1          0          2-1      4

2.         Germania      2          1          0          1          4-1      3

3.         Serbia            2          1          0          1          1-1      3

4.         Australia        2          0          1          1          1-5      1

Ultimele meciuri, miercuri, 23 iunie: Ghana – Germania şi Australia – Serbia (ambele ora 21.30).

Deşi a pornit cu stângul (0-1 cu Ghana), Serbia pare a avea acum cele mai mari şanse de calificare pentru că joacă în ultima rundă cu Australia, iar o victorie i-ar asigura urcarea în runda următoare. Culmea e că nici chiar Australia nu e eliminată, un succes împotriva vecinilor noştri sârbi aducându-le „cangurilor” posibilitatea de a urca şi ei în optimi. Încleştarea zilei este între Ghana şi Germania, fiind foarte posibil ca echipa care pierde sau, în cazul unui egal, Germania să plece acasă! Deci, altfel spus, dacă vor să fie siguri de calificare, nemţii nu au decât varianta victoriei.

 

Grupa E: Japonia sau Danemarca

L          echipa            M         v          e          Π          g          p

1.         Olanda           2          2          0          0          3-0      6

2.         Japonia         2          1          0          1          1-1      3

3.         Danemarca   2          1          0          1          2-3      3

4.         Camerun       2          0          0          2          1-3      0

Ultimele meciuri, joi, 24 iunie: Danemarca – Japonia şi Camerun – Olanda (ambele ora 21.30).

În sfârşit, avem o grupă cu certitudini: Olanda nu mai are cum să piardă locul în optimi, iar Camerunul nu mai are cum să ajungă acolo. Pentru a simplifica lucrurile, totul e clar: meciul Japonia-Danemarca va decide a doua formaţie care merge alături de „portocală”, avantajată fiind echipa niponă, care se califică şi în cazul unui egal.

 

Grupa F: Fără campioana mondială?!

L          echipa            M         v          e          Π          g          p

1.         Paraguay      2          1          1          0          3-1      4

2.         Italia   2          0          2          0          2-2      2

3.         Noua Zeelandă        2          0          2          0          2-2      2

4.         Slovacia        2          0          1          1          1-3      1

Ultimele meciuri, joi, 24 iunie: Slovacia – Italia şi Paraguay – Noua Zeelandă (ambele ora 17.00).

Şanse mai mari are Paraguayul, dar nici sud-americanii nu stau prea comod gândindu-se că  Noua Zeelandă a fost egala campioanei Italia. Disperată este situaţia Italiei, care are un meci foarte greu cu Slovacia. Chiar şi slovacii se gândesc la optimi, o victorie cu Italia şi un meci în care Paraguayul să nu piardă ducându-i acolo.

 

Grupa G: Brazilia arbitrează calificarea

L          echipa            M         v          e          Π          g          p

1.         Brazilia          2          2          0          0          5-2      6

2.         Portugalia     2          1          1          0          7-0      1

3.         C. de Fildeş  2          0          1          1          1-3      1

4.         Coreea de N.            2          0          0          2          1-9      0

Ultimele meciuri, vineri, 25 iunie: Portugalia – Brazilia,  Coreea N. – Coasta de Fildeş (ora 17.00).

Brazilia e în optimi, Coreea de Nord îşi face bagajele. Acestea sunt certitudinile grupei, ultima rundă urmând a da răspuns numai la întrebarea privind a doua calificată: Portugalia sau Coasta de Fildeş? Lusitanii au meci greu cu brazilienii, o eventuală înfrângere a lui Cristiano Ronaldo&Co. dând minime speranţe ivorienilor (datorită golaverajului) pentru a merge mai departe. Dacă Portugalia nu pierde însă, cu Brazilia, atunci orice calcul e inutil, ambele echipe mergând braţ la braţ mai departe.

 

Grupa H: Chile, spre optimi

L          echipa            M         v          e          Π          g          p

 

1.         Chile  2          2          0          0          2-0      6

2.         Elveţia            2          1          0          1          1-1      3

3.         Honduras      1          0          0          1          0-1      0

4.         Spania           1          0          0          1          0-1      0

Ultimele meciuri, vineri, 25 iunie: Elveţia – Honduras şi Chile – Spania (ambele ora 21.30).

Cine se gândea că Spania, campioana Europei, va începe atât de prost Mondialul, fiind învinsă de Elveţia? Iată că Torres şi coechipierii lui trebuie să aştepte ultimele 90 de minute pentru a şti ce şi cum. Altfel spus, încă o grupă în care nimic nu e decis şi în care toată lumea mai speră.

 

Criterii de departajare:

a. numărul mai mare de puncte

b. golaverajul

c. la golaveraj egal, numărul mai mare de goluri marcate

Dacă două sau mai multe echipe sunt în continuare la egalitate, se recurge la:

d. numărul mai mare de puncte obţinute între echipele implicate

e. golverajul între echipele implicate

f. numărul de goluri mai mare în meciurile dintre echipele implicate

g. tragere la sorţi organizată de FIFA.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă