15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportFotbal. Panathinaikos Atena, exclusă din cupele europene pentru o perioadă de trei...

Fotbal. Panathinaikos Atena, exclusă din cupele europene pentru o perioadă de trei ani

Clubul grec Panathinaikos Atena a fost exclus din toate competiţiile europene pentru următoarele trei sezoane, după ce a “încălcat dispoziţiile referitoare la plăţile restante, prevăzute în regulamentul UEFA referitor la acordarea licenţei cluburilor şi fair play-ului financiar”, a indicat marţi Uniunea europeană de fotbal.

Panathinaikos, aflat pe locul 8 în campionatul elen, a primit şi o amendă de 200.000 de euro, din care urmează să plătească 100.000 imediat, după ce a avut la dispoziţie până la 1 martie 2018 pentru “a regla problema datoriilor sau a ajunge la un acord cu creditorii”, conform UEFA.

Presa greacă precizează că deficitul echipei ateniene, finalistă a Cupei Campionilor Europeni în 1970, se ridică la 60 milioane euro.

Luna aceasta, jucătorii lui Panathinaikos au făcut grevă pentru a protesta împotriva neachitării salariilor lor pe luna decembrie. Fotbaliştii au pus capăt grevei după ce conducerea la achitat o parte din restanţele salariale.

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă