9.8 C
București
vineri, 15 octombrie 2021

Cel mai nou hotel al controversatului om de afaceri Mohammad Murad, premiat de un mafiot american

Cel mai nou hotel al investitorului Mohammad Murad a primit o distincție de la Academia Americană de Științe ale Ospitalității, care are legături strânse cu Donald Trump.

Grupul Phoenicia a anunțat mass-media, printr-un comunicat de presă, că cel mai nou hotel al său va primi titlul „Five Star Diamond Awards“. Este vorba despre un hotel de cinci stele amplasat în Năvodari, un eveniment categorisit drept important de oamenii de marketing, „întrucât mandatarul academiei de renume la nivel mondial, Julius Nasso, va fi prezent pentru a-i înmâna în mod direct distincția președintelui Phoenicia Hotels, domnul dr. Mohammad Murad“. Ceremonia a avut loc aseară.

Președintele SUA, sprijin „inestimabil“

În comunicatul de presă ni se spune că „Academia Americană de Științe ale Ospitalității este centrul de excelență american care acordă cele mai înalte premii de recunoaștere a meritelor la nivel global celor mai exclusiviste destinații, instituții, hoteluri și construcții de lux, dar și personalităților ilustre din domenii precum cultură, artă, modă, politică sau unor corporații internaționale de top. Cu sediul la New York, Academia Americană de Științe ale Ospitalității este condusă de președintele Joseph Cinque, alături de un board de personalități mondiale. Unul dintre cei mai importanți mandatari, care a făcut parte până anul trecut din  Consiliul de conducere și care a oferit un sprijin inestimabil Academiei Americane de Științe ale Ospitalității, este Donald Trump, actualul președinte al Statelor Unite ale Americii“.

Mafiot și hoț de artă

Joe Cinque, președintele academiei, este un personaj colorat. În cadrul unui reportaj publicat în aprilie 1995 în New York Magazine este numit „un mafiot la scară mică, un artist al înșelătoriei“. Potrivit Wikipedia, este cunoscut și sub porecla „Joey No Socks“ („Joey cel fără de șosete“). În 1980 a fost împușcat de trei ori. Cinque a declarat că a fost vorba despre un jaf, dar oficiali citați de New York Magazine spun că probabil a fost vorba despre o persoană plătită de mafie ca să-l ucidă. În 1989 a fost arestat, fiind acuzat de furt, după ce 40 de opere de artă, inclusiv cu semnătura lui Chagall, au fost găsite în apartamentul său. A pledat vinovat, dar nu a făcut deloc închisoare. Mai fusese însă arestat, notează Wikipedia, pentru mai multe infracțiuni, printre care posesie de bunuri furate, fraudă cu asigurări și furt din proprietate privată.

Un chirurg plastician din New York, Richard Lawrence Dombroff, scrie în memoriile sale că Joe Cinque a afirmat că nu a făcut închisoare pentru că a fost informator al guvernului. În 1999, un partener de afaceri al lui „Joey cel fără de șosete“ afirma că cei care câștigă distincții din partea academiei plătesc taxe promoționale pentru a apărea în publicațiile grupului și numea academia „un simplu alter ego al lui Cinque“.

Zece ani mai târziu, un prieten al lui Trump, Stewart Rahr, miliardar, i-a dat în judecată pe Cinque și organizația sa, spunând că nu au publicat un profil de tip „Omul anului“, în ciuda faptului că plătise 25.000 de dolari. Un judecător a decis că Rahr trebuie să primească înapoi acești 25.000 de dolari.

William Hetzler, fondator al „German-American Hall of Fame“, l-a dat în judecată pe Cinque pentru că nu i-a rambursat anumite cheltuieli. Acesta a spus că uneori Cinque acordă premii gratis, alteori cere bani pentru acest lucru. În 2006 a fost oprit de poliție pentru că ar fi condus sub influența alcoolului. A refuzat să sufle în fiolă. A fost condamnat, dar mai târziu a făcut apel, medicul său depunând mărturie că suferă de intoxicație cu plumb în corp, de la gloanțe.

Premiul, înmânat de alt condamnat penal

Mohammad Murad a primit premiul din partea lui Julius R. Nasso, fapt pentru care PR-ul Phoenicia a subliniat că evenimentul este cu atât mai important. New York Daily News scrie însă că Nasso, născut în regiunea Calabria din sudul Italiei, a fost acuzat că face parte dintr-un grup infracțional. În 2003, a pledat vinovat pentru acuzații de obținere cu forța de bani sau bunuri. A stat un an de zile în închisoare.

Nasso este producător de filme. El l-a dat în judecată în 2002 pe actorul Steven Seagal, la mijloc fiind un contract semnat între părți, prin care Seagal se obliga să joace în patru filme. I-a cerut 60 de milioane de dolari. Nasso spunea în 2010 că a câștigat în instanță și că actorul îi este dator 165.000 de dolari. Seagal a depus mărturie că, după despărțirea de Nasso, membri ai clanului Gambino au încercat să-l amenințe într-un restaurant din Brooklyn. Clanul Gambino este unul dintre cele cinci care domină activitățile de crimă organizată din New York, potrivit Wikipedia. Grupul este numit după Carlo Gambino și are operațiuni care se întind din New York până în California. În 1995 și 1998, Seagal și Nasso au fost nominalizați împreună la premiile Zmeura de Aur, pentru cel mai prost film. 

Legăturile dintre Trump și Cinque

Academia Americană de Științe ale Ospitalității a fost înființată în anul 1949. Inițial, acorda recenzii restaurantelor. Este o organizație comercială cu sediul în New York, cunoscută mai ales pentru acordarea premiilor „Internatio-nal Star Diamond“. Potrivit Associated Press, Cinque are legături strânse cu Donald Trump . Acesta a fost numit „ambasador extraordinar al academiei“. În 2008, Joe Cinque a făcut parte, împreună cu Donald Trump Jr.,  din juriul concursului Miss Universe. Mai mult, în 2009 apărea într-un video-tribut închinat lui Cinque, în care spunea: „Nu mai e nimeni ca el. E un tip special“.

În 2016, mai multe terenuri de golf, hoteluri, cazinouri și cluburi private ale lui Trump primeau distincția „Star Diamond“ din partea academiei. Cu această ocazie, Trump le-a spus reporterilor Associated Press că nu-l cunoaște bine pe Cinque și că nu e la curent cu trecutul său infracțional. „Dacă un tip îți acordă un premiu, îl iei. Nu ai tendința să-i cauți întreaga istorie“, a declarat Trump pentru Associated Press. Trump a mai declarat pentru sursa citată că știe că unele grupuri încearcă să vândă premii ca strategie de marketing, dar că nu a plătit niciun dolar academiei lui Cinque. În timpul Revelionului trecut, Trump și Cinque s-au afișat împreună în clubul Mar-a-Lago din Florida, deținut de Trump. Pe scenă, Cinque i-a înmânat președintelui ales al SUA un cadou, pe care l-a descris drept „un premiu unic: un vultur din bronz“.  

Ce spun reprezentanții Phoenicia

Le-am prezentat pe scurt aspectele de mai sus și reprezentanților grupului Phoenicia și i-am întrebat dacă au plătit pentru acest titlu, precum și care au fost cheltuielile cu drumul, cazarea etc. pentru a primi distincția. „Phoenicia Hotels, implicit Phoenicia Royal, prin președintele dl doctor Mohammad Murad, a acceptat atribuirea acestui premiu de către instituția în sine, respectiv Academia de Științe ale Ospitalității. Vă asigurăm că, în acest context, din partea grupului nostru hotelier nu există costuri impuse sau contractuale care să prilejuiască acest eveniment“, ne-a spus Mădălina Crețu, PR Manager, din partea Departamentului Marketing & PR Phoenicia Hotels.

În 1999, un partener de afaceri al lui „Joey cel fără de șosete“ afirma că cei care câștigă distincții din partea academiei plătesc taxe promo-ționale pentru a apărea în publicațiile grupului și numea academia „un simplu alter ego al lui Cinque“.



 

Consultă ziarul integral în format .pdf AICI!

Ultima oră
Pe aceeași temă