-0 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeSportFormula 1: McLaren negociază cu un nou pilot

Formula 1: McLaren negociază cu un nou pilot

Ricciardo (28 ani) va deveni liber de contract la finalul acestui sezon şi este văzut de oficialii de la McLaren drept înlocuitorul perfect pentru spaniolul Fernando Alonso, care nu s-a decis încă dacă va mai continua în Formula 1 şi în 2019.

Alonso, dublu campion mondial în Marele Circ, este atras în ultima perioadă de alte provocări. El a participat recent, şi a câştigat, Cursa de 24 de ore de la Le Mans, din cadrul Mondialului de anduranţă, iar anul viitor intenţionează să participe la cursa Indianapolis 500 din Statele Unite.

Prima opţiune a celor de la McLaren este să-l păstreze pe Alonso, însă britanicii caută un înlocuitor cât mai apropiat ca valoare de iberic, iar Riccardo este considerat unul dintre cei mai buni pilot de pe grilă, având în palmares şapte victorii în Formula 1, aflându-se şi în atenţia “granzilor” Ferrari şi Mercedes.

Conform cotidianului britanic Express, McLaren i-a propus un contract în valoare de 15 milioane lire sterline pe an lui Ricciardo, pentru a-l convinge să vină la team-ul englez.

Cele mai citite

Curtea de Apel Paris a refuzat predarea lui Paul al României invocând motive de procedură

Curtea de Apel din Paris a refuzat, miercuri, predarea lui Paul al României, autointitulat prinț, pe motive de procedură, respectiv că unul dintre judecători...

Hamas vrea să elibereze toți soldații israelieni în schimbul tuturor palestinienilor închiși în Israel

Un înalt oficial Hamas a declarat miercuri că mişcarea islamistă palestiniană este gata să elibereze toţi soldaţii israelieni pe care îi deţine în schimbul...

AUR va organiza un Congres extraordinar pe data de 2 decembrie la Alba Iulia

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă organizarea unui Congres extraordinar, pe data de 2 decembrie, la Alba Iulia, prilej cu care vor fi discutate...
Ultima oră
Pe aceeași temă