Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat, marţi, că lideri marcanţi ai UDMR, precum Laszlo Borbely şi Gyorgy Frunda, nu sunt politicieni autentici de dreapta, ci „se dau populari”, deşi sunt „oameni de stânga care vor să ţină apăsaţi maghiarii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea, care este şi primarul municipiului Târgu Mureş, a declarat, marţi, în cadrul lansării filialei municipale a Fundaţiei Creştin-Democrate, că s-a ajuns ca în România să existe o „faună parlamentară” din cauză că în ultimii 20 de ani s-au făcut „compromisuri ordinare” în „goana unui vot uşor de câştigat”.
„Guvernele nu au încurajat valorile dreptei: proprietatea, decizia, patrimoniul, subsidiaritatea. Fug ca de dracu’ de ele. Acestea sunt singurele lucruri care probabil vor redresa România. Când vor descoperi valorile şi le vor aşeza acolo unde sunt. Până când vor da deoparte balastul şi crearea de false valori, de mituri, în exces în ultima perioadă şi acceptate de toată lumea, atunci poate ne vom vindeca, dar perioada de revenire nu va fi mai rapidă de doua generaţii. Răul sădit atât de adânc, care a creat un climat infernal în România, de demagogie, impostură, de tot ce-i mai rău aproape în domeniile de activitate, este foarte greu să-l corectezi”, a spus Florea.
El şi-a exprimat speranţa apariţiei unui partid maghiar care să gândească „doctrinar de dreapta”, apreciind că lideri marcanţi ai UDMR, precum Laszlo Borbely şi Gyorgy Frunda, nu sunt politicieni autentici de dreapta, ci „se dau populari”, deşi sunt „oameni de stânga, care vor să ţină apăsaţi maghiarii”.
El le-a declarat ulterior jurnaliştilor că a tras o astfel de concluzie analizând „toate manifestările” politicienilor, inclusiv pe cele ale reprezentanţilor UDMR, susţinând că Borbely şi Frunda „pur şi simplu au numai manifestări de stânga”.
De cealaltă parte, senatorul UDMR Gyorgy Frunda a spus că el s-a ghidat toată viaţa după principii de dreapta şi l-a atacat la rândul său pe Florea.
„Nu comentez prostii. Eu sunt vicepreşedinte al grupului popular la APCE, m-am ghidat toată viaţa după principii creştin-democrate, pentru că aşa am fost crescut. Asta nu poate să înţeleagă domnul Florea. Eu nu-mi schimb partidul, cum a făcut dumnealui, nici credinţa, nici principiile politice”, a declarat Frunda.