3.4 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSportFenechiu se angajează faţă de FMI să aducă manageri privaţi în 90...

Fenechiu se angajează faţă de FMI să aducă manageri privaţi în 90 zile după HG de funcţionare a MT

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, îşi va asuma faţă de reprezentanţii FMI un termen de cel mult 90 de zile de la apariţia Hotărârii de Guvern privind funcţionarea instituţiei pe care o conduce pentru finalizarea selecţiei managerilor privaţi la companiile din subordinea ministerului, informează Mediafax.

„Intenţionez ca în cel mai scurt timp să avem manageri privaţi la CFR Marfă şi CFR Călători, şi îmi voi asuma faţă de FMI maxim 90 de zile pentru a avea management privat la toate companiile”, a declarat ministrul, pentru agenţia Mediafax.

El a precizat că termenul de 90 de zile este din momentul apariţiei Hotărârii de Guvern privind funcţionarea instituţiei, proiect care ar putea fi aprobat săptămâna viitoare.

Ministrul a mai spus că preferă sintagma „management profesionist” şi că „speră din toată inima” ca selecţia să se încheie mult mai repede.

Fenechiu l-a înlocuit din funcţie pe directorul general al CFR Călători, Ştefan Roşeanu, cu Valentin Dorobanţu, consilier la Sucursala Transport Feroviar de Călători Bucureşti, după ce angajaţi de la CFR Călători şi CFR Infrastructură au oprit lucrul miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00, pentru două ore, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie, plăţile întârziind cu o zi.

Citeşte şi Greva „spontană” de la CFR, demonstraţie de forţă faţă de ministrul Fenechiu şi FMI?

CFR SA (CFR Infrastructură) este una din cele patru companii din subordinea MT care au numit manageri privaţi până în acest moment. Consiliul de Administraţie al CFR SA este format din cinci membri – Lucian Isar (preşedinte), Dimitris Sophocleous (ales şi director general), Dănuţ Sandu, Enache Jiru şi Florian Kubinschi.

Celelalte companii care au management privat sunt Tarom, Administraţia Porturilor Maritime şi Administraţia Canalelor Navigabile.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a mandatat în vara anului trecut asocierea PwC-D&B David şi Baias-George Butunoiu să recruteze managementul superior, respectiv directorii generali şi membrii CA, pentru companiile aflate sub autoritatea instituţiei cu o cifră de afaceri mai mare de 7,3 milioane euro.

Recrutarea managementului superior viza companiile CFR SA, CFR Călători, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, Telecomunicaţii CFR şi Electrificare CFR.

Cele mai citite

Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele au nevoie de relaxarea azi

Horoscop 3 decembrie 2024. Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul săptămânii, astrele oferă fiecare semn zodiacal un moment de reflecție și oportunități de...

Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele au nevoie de relaxarea azi

Horoscop 3 decembrie 2024. Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul săptămânii, astrele oferă fiecare semn zodiacal un moment de reflecție și oportunități de...

Rareș Ilie a debutat în noul sezon al Ligue 1! Evoluție discretă în meciul cu Lyon

Fotbalistul român Rareș Ilie a bifat primele minute în acest sezon pentru Nice, intrând pe teren în finalul partidei cu Lyon, pierdută cu scorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă