Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Federer și Serena Williams, mai tari ca Messi și Cristiano Ronaldo

Elveţianul Roger Federer şi americanca Serena Williams, au fost aleşi cei mai buni sportivi din 2017 în ancheta organizată de Asociaţia Internaţională a Presei Sportive (AIPS), la care au participat 517 ziarişti din 112 ţări.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 29.12.2017 - 16:56

Roger Federer a strâns 928 de voturi, adică un procent de 19,94%, şi a fost urmat de doi fotbalişti, portughezul Cristiano Ronaldo, 788 de voturi (16,94%) şi argentinianul Lionel Messi, 530 de voturi (11,39%). Pe locul 4 a fost campionul mondial de Formula 1, britanicul Lewis Hamilton, 358 de voturi (7,69%), iar locul 5 i-a revenit tenismanului spaniol Rafael Nadal, 351 de voturi (7,54%). În primii zece sportivi ai anului au mai fost atletul britanic Mo Farah, 337 de voturi (7,24%), judoka francez Tedy Riner, 197 (4,23%), schiorul austriac Marcel Hirscher, 191 (4,1%), baschetbalistul american Kevin Durant, 163 (3,5%) şi fotbalistul brazilian Neymar, 157 (3,37%).

Federer a fost ales pentru a patra oară sportivul anului şi s-a apropiat de recordul atletului jamaican Usain Bolt, care a obţinut de şase ori această distincţie, notează site-ul AIPS. Elveţianul triumfase ultima oară în ancheta AIPS în 2007.

Federer s-a impus în acest an la Australian Open şi Wimbledon.

Serena Williams, care a câştigat la începutul acestui an Australian Open, a fost votată de 651 de ziarişti, adică un procent de 13,99%, ea devansând-o cu numai 20 de voturi pe înotătoarea maghiară Katinka Hosszu (13,56%). Locul trei i-a revenit atletei americane Allyson Felix, cu 495 de voturi (10,64%). Pe locurile următoare s-au clasat înotătoarea maricană Katie Ledecky, 442 (9,5%), jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, 351 (7,54%), schioarea americană Mikaela Shiffrin, 303 (6,51%), fotbalista olandeză Lieke Martens, 290 (6,23%), înotătoarea suedeză Sarah Sjostrom, 265 (5,7%), atleta belgiană Nafissatou Thiam, 258 (5,54%) şi atleta croată Sandra Perkovic, 214 (4,6%).

După cum s-a anunţat, gimnasta română Cătălina Ponor, retrasă recent din activitate, a fost nominalizată în ancheta AIPS.

Sportiva din Constanţa şi-a anunţat retragerea din activitate după Campionatele Mondiale de la Montreal, ultimul concurs la care a participat fiind Openul Mexican (25 noiembrie), unde a câştigat două medalii de aur şi una de argint. În cariera sa, Cătălina Ponor a cucerit 23 de medalii la competiţiile majore: 5 la Jocurile Olimpice (3 aur, 1 argint, 1 bronz), 5 la Campionatele Mondiale (3 argint şi 2 bronz) şi 13 la Campionatele Europene (8 aur, 2 argint şi 3 bronz).

Comentarii

loading...