11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportFCSB și CFR Cluj au remizat, 1-1

FCSB și CFR Cluj au remizat, 1-1

Prima repriză a fost una încrâncenată, cu un număr record de faulturi: 23. Arbitrul Istvan Kovacs s-a achitat excelent de sarcini și a ținut în frâu nervii jucătorilor. Ocaziile de poartă au fost rare, cea mai importantă venind în minutul 24, după o combinație spectaculoasă între Man și Budescu. Tânărul atacant al celor de la FCSB a trimis mingea în plasa laterală a porții apărate de Arlauskis. 

CFR Cluj a încercat să speculeze fazele fixe, având o șansă bună în minutul 38. Vinicius a câștigat duelul aerian după un corner executat de Ciprian Deac, dar  a trimis la Țucudean, aflat în ofsaid.

Partea secundă a fost una mai animată. Nicolae Dică a mutat primul, i-a introdus pe Alibec și Teixeira în locul lui Gnohere și Budescu. Schimbarea inspirată a făcut-o însă Dan Petrescu: Mailat în locul lui Țucudean. O mutare la prima vedere de neînțeles. CFR trebuia să marcheze și tehnicianul scoatea principala gură de foc. “Bursucului” i-a ieșit. Tânărul adus de la Timișoara a pasat decisiv la golul superb marcat de Djokovic, apoi a mai avut o serie de incursiuni excelente.

Dică a improvizat. A trimis oamenii înalți în preajma careului advers. O greșeală la mijlocul terenului făcută de Deac, mână moartă astăzi, a fost suficientă. Planici a trimis necruțător, cu sânge rece, peste Arlauskis, repetând obsesiv același tipar al meciurilor directe.

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă