27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportEvoluție onorabilă a poloiștilor contra Croației

Evoluție onorabilă a poloiștilor contra Croației

La ambele echipe au lipsit destui dintre oamenii din garniturile de bază. Croația, campioană olimpică în 2012, s-a impus cu scorul de 11-7 (2-2, 2-0, 3-3. 4-2).

În pofida acestui eșec, am remarcat câteva faze foarte spectaculoase create de caschetele tricolore. Primul nostru gol a fost semnat de Mihnea Chioveanu, după o pasă lungă, cu boltă, de contraatac, lansată de către portarul Marius Țic. Al doilea gol, prin care România a preluat și conducerea, a venit după o altă pasă genială, o voleibalare fără preluare a lui Cristian Călin. Acesta l-a angajat pe Tiberiu Negrean, care, demarcat, din vecinătatea porții, a aruncat puternic sub transversală. După aceea, valoroasa selecționată a Croației și-a impus punctul de vedere, în special capitolul înot fiind unul dintre atuurile oaspeților, alături de o circulație rapidă și precisă a mingii. Fatovic, declarat cel mai bun om al meciului, a marcat de patru ori. Celelalte goluri ale noastre, Vlad Georgescu – două, Negrean, Chioveanu și Antipa, au fost, de asemenea, foarte frumoase. Următorul meci al României, ultimul în grupă, va avea loc pe 19 februarie, în deplasare, cu Serbia. Tricolorii nu au niciun punct în clasament.

 

Virgil Pleșca, antrenor emerit

La pauza mare a meciului dintre România și Croația, Virgil Pleșca, una dintre figurile populare din polo-ul românesc, a primit carnetul de antrenor emerit, într-o festivitate oficiată de către președintele Federației Române de Polo, Călin Găvruș. Virgil Pleșca a fost campion național de juniori la înot, apoi ca sportiv a făcut parte din loturile naționale de polo, fiind medaliat balcanic.

Cariera de antrenor și-a început-o la CSS Triumf București, după care, începând din 1994, ocupă funcția de antrenor federal, confundându-se practic cu tot ceea ce înseamnă polo contemporan. Florin Ardelean, care nu a putut fi prezent la partidă, a fost, de asemenea, distins cu titlul de antrenor emerit.

 

În tribune, fotbaliști și gimnaste

Echipa națională de polo a României a avut parte, la meciul contra Croației, de o susținere inedită. În tribune s-au aflat, după antrenamentul de după-amiază, componenții echipei de fotbal de liga secundă Aerostar Bacău, în frunte cu antrenorul Florin Bratu. De asemenea, lotul național de gimnastică ritmică, aflat în cantonament la Izvorani, a găsit răgaz pentru a asista la partida de polo.

Cele mai citite

Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul...

Cum să îți păstrezi sănătatea ochilor printr-un consult optometric regulat

Sănătatea ochilor este esențială pentru o viață de calitate. În acest sens, un consult optometric regulat poate juca un rol crucial. Află de ce...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă