8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportEuropa League: Craiova, învinsă de AEK Atena

Europa League: Craiova, învinsă de AEK Atena

AEK, echipă care în sezonul precedent a jucat în grupele Ligii Campionilor, s-a impus prin golurile marcate de Petros Mantalos (60) şi Marko Livaja (84).

Grecii și-au demonstrat valoarea, dar Universitatea a reuşit să se ridice la nivelul adversarului în multe momente din acest meci.

Oaspeţii au avut prima ocazie notabilă, un şut al lui Geraldes (7), deviat în corner. Universitatea a replicat prin şutul de la mare distanţă al lui Bancu (15), prins de portar.

AEK a avut o mare ocazie de gol în min. 20, când Paulinho l-a depăşit pe Bancu şi a centrat în forţă în faţa porţii, dar Mantalos a reluat peste.

Mateiu putea crea pericol la poarta cealaltă, dar nu a reuşit să lovească mingea centrată în 6 metri (33).

AEK a ratat prin Vranjes (40), care a trimis cu capul pe lângă la centrarea lui Simao. Pigliacelli a fost la post la şutul lui Livaja (45+2).

Universitatea a avut două şanse în finalul primei reprize, când Roman (42) nu a ajuns la mingea centrată de Bancu în faţa porţii, şi când Vătăjelu (43) a şutat alături de ţintă de la 25 metri.

Echipa antrenată de Papură a început bine partea secundă, iar Roman a reluat alături (54) la centrarea lui Bărbuţ.

A urmat o perioadă foarte bună pentru AEK, formaţia elenă reuşind să deschidă scorul în min. 60, prin Mantalos, cu capul peste Pigliacelli, la centrarea lui Livaja, internaţionalul grec fiind lăsat liber de Briceag în careu. Nelson Oliveira (75) a fost aproape de a majora scorul, dar nu a ajuns la o centrare.

Fortes a şutat bine din unghi (83), dar balonul a fost respins de Barkas.

Oaspeţii au majorat scorul în min. 84, prin Marko Livaja, pe contraatac, cu un şut violent din careu.

Universitatea putea reuşi golul de onoare în minutele adiţionale (90+4), dar Fortes a trimis alături cu capul centrarea perfectă a lui Vătăjelu.

Universitatea a avut stadionul suspendat după incidentele de la meciul cu Honved Budapesta, dar a fost susţinută din tribune de circa 3.500 de copii. Regulamentul UEFA permite copiilor sub 14 ani să asiste la meciurile echipei favorite chiar dacă stadionul acesteia este suspendat.

Şi meciul de la Atena, din 15 august, se va disputa cu porţile închise.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă