23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportEmoții pentru Halep

Emoții pentru Halep

Liderul mondial, care a triumfat recent la Rogers Cup, a explicat că oboseala acumulată în ultimele două săptămâni, perioadă în care a jucat 10 meciuri, având și zile cu câte două partide, și-a spus cuvântul, astfel că trebuie să se odihnească în vederea participării la US Open. Totuși, Halep le-a dat și ceva emoții fanilor săi după ce a dezvăluit că are din nou probleme la tendonul lui Ahile. „Îmi pare rău pentru suporteri, dar nu pot juca la New Haven. Am avut două săptămâni foarte dure din punct de vedere fizic și este foarte greu. În plus, am dureri la tendonul lui Ahile și trebuie să fiu foarte atentă să nu se agraveze totul“, a spus jucătoarea cu 18 titluri în palmares.

Aceeași problemă a obligat-o pe Halep să ia o pauză de trei săptămâni după câștigarea titlului la Roland Garros, ea revenind în circuit abia la Wimbledon, acolo unde a fost eliminată în turul al treilea. Tenismana în vârstă de 26 de ani speră să revină pe teren „miercuri sau joi“, însă rămân în continuare suspiciuni legate de capacitatea sa de a se recupera total până la ultimul turneu de Grand Slam, care debutează săptămâna viitoare.   

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă