17.4 C
București
duminică, 16 martie 2025
AcasăSportElena Udrea: Opoziţia caută pretexte să se întoarcă în Parlament

Elena Udrea: Opoziţia caută pretexte să se întoarcă în Parlament

Opoziţia caută pretexte să se întoarcă în Parlament, a afirmat sâmbătă, preşedintele Organizaţiei de Bucureşti a Partidului Democrat Liberal (PDL), Elena Udrea. Ea consideră că motivele invocate de Uniunea Social Liberală (USL) pentru revenirea în Parlament sunt pretexte întrucât „nu poţi să invoci pentru lipsa de acolo, lipsa de dialog”, potrivit Agerpres.

 

„Pretexte, pentru că nu poţi să spui că te deranjează guvernul Emil Boc pentru că a avut asumări de legi în Parlament, pentru că cinci dintre asumările invocate au fost făcute pe vremea când şi PSD era la guvernare în 2009 şi în plus, ori de câte ori a fost o lege importantă, PSD şi PNL au plecat de la vot. Deci nu poţi să invoci pentru lipsa ta de acolo (n.r. din Parlament), lipsa de dialog”, a afirmat Elena Udrea

Ea a precizat că PDL Bucureşti va începe campania împotriva grevei parlamentare a celor din USL.

„Vom începe (campania n.r.). Este un lucru pe care Opoziţia, cei din USL şi-l asumă. Să afle cei care i-au votat şi ales, că ei nu muncesc, nu îi reprezintă acolo (n.r. în Parlament), deşi în continuare beneficiază de toate avantajele calităţii de parlamentar, indemnizaţie sau salariu, sunt bani pe care în continuare îi iau, maşinile le folosesc, sumele forfetare le iau, deci trebuie să ştie că cei care i-au ales trag chiulul”, a mai spus Elena Udrea.

Cele mai citite

Alertă ANAF: Val de e-mailuri false trimise contribuabililor

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la o nouă tentativă de fraudă prin e-mailuri false trimise în numele instituției. Aceste mesaje,...

„Coaliția voluntarilor” a intrat în „faza operațională” și-l va presa pe Putin pentru negocieri de pace în Ucraina

Așa-numita 'Coaliție a voluntarilor', formată din 26 de țări aliate și reprezentanți ai Uniunii Europene și NATO, și-a început sâmbătă 'faza operațională' și a...

Elon Musk anunță lansarea Starship spre Marte în 2026. Robotul Optimus va fi primul pasager

Elon Musk a anunțat sâmbătă că naveta Starship va pleca spre Marte la sfârșitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus. Fondatorul SpaceX estimează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă