După o pauză de şapte ani, Ucraina şi România au reluat dialogul interguvernamental în domeniul dezvoltării transportului, turismului şi relaţiilor bilaterale în alte sectoare economice. Cele două părţi au evidenţiat îndeosebi perspectivele de cooperare în dezvoltarea transportului de mărfuri prin intermediul sistemului naval, informează Agerpres.
Prima reuniune a Comisiei româno-ucrainene pentru colaborare economică, industrială, ştiinţifică şi tehnică a avut loc miercuri, 11 aprilie, la Kiev, după cum relevă un comunicat al serviciului de presă al cabinetului ucrainean de miniştri.
Partea ucraineană a fost reprezentată în cadrul acestei comisii de ministrul adjunct pentru infrastructură Konstantin Efimenko. Delegaţia română a fost condusă de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Eusebiu Pistru.
Cu această ocazie, părţile au convenit să coopereze în special în domeniul transporturilor. Ucraina şi România au subliniat perspectivele de cooperare în cadrul coridorului TRACECA şi dezvoltarea traficului de mărfuri prin sistemul de feriboturi.
În plus, având în vedere impulsionarea transportului rutier de mărfuri în 2011, părţile au convenit şi asupra liberalizări pieţei de transport rutier.
De asemenea, Kievul a informat partea română cu privire la propunerea sa în ceea ce priveşte autostrada din jurul Mării Negre pe segmentul ucrainean, părţile convenind ca următoarea discuţie asupra acestui subiect să aibă loc în formatul Ucraina-România-Republica Moldova.