10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportDuminică este raliu auto pe Transalpina. Circulația publică este închisă

Duminică este raliu auto pe Transalpina. Circulația publică este închisă

Circulația publică este închisă, pe parcursul zilei de duminică, 6 iunie 2021, pe un tronson din șoseaua Transalpina.

Motivul acestei restricții este desfășurarea unei competiții sportive, denumită Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Duminică se defășoară etapa a treia a acestei competiții, la care s-au înscris 85 de piloți.

Pentru a preveni accidentele, circulația publică este interzisă, duminică, între orele 8,00-18,00, pe tronsonul dintre kilometrii 17 – 22.

Șoseaua Transalpina face parte din drumul național DN 67C, Novaci – Rânca.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU