12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportDulgheru, eliminată din calificări, la Istanbul

Dulgheru, eliminată din calificări, la Istanbul

Dulgheru a fost învinsă după un meci de 70 de minute şi va primi 1.020 de dolari şi 12 puncte WTA.

Tot luni, Irina Bara, locul 186 WTA, a învins-o, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-2, pe Julia Glusko din Israel, locul 129 WTA şi cap de serie numărul 4, în ultimul tur al calificărilor.

Bara s-a impus după un meci care a durat două ore şi 15 minute.

Şi Ana Bogdan, locul 150 WTA şi cap de serie numărul 7, a intrat pe tabloul principal, după 6-0, 6-2, cu Ipek Oz din Turcia, locul 741 WTA, beneficiară a unui wild card. Românca s-a impus în 57 de minute. 

Jucătoarele calificate şi-au asigurat un premiu de câte 2.100 de dolari şi câte 19 puncte WTA.

În faza principală a competiţiei sunt direct acceptate Mihale Buzărnescu, lcoul 30 WTA şi cap de serie numărul 2, Irina Begu, locul 83 WTA şi Sorana Cîrstea, locul 97 WTA.

Toate aceste trei jucătoare vor da piept în primul tur cu sportive venite din calificări, astfel că sunt posibile dueluri între românce în această fază.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 768. Ministrul de Externe al Ungariei susține că UE, NATO și “stânga” din SUA pot genera un război mondial, prin...

Ministrul de Externe al Ungariei susține că liderii UE și ai NATO, precum și politicienii de stânga din SUA, aduc riscul unui nou război...

Șeful serviciului israelian de informații militare a demisionat, ca efect al atacului Hamas din 7 octombrie

Șeful serviciului de informații militare din armata Israelului (IDF), Aharon Haliva, a demisionat, în contextul anchetei asupra atacului Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă