3.4 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSportDirectorul SRI, Eduard Hellvig, a dat explicații la Comisia parlamentară SRI în...

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a dat explicații la Comisia parlamentară SRI în cazurile generalilor Florian Coldea și Elena Istode, timp de șase ore. Coldea ar fi adus SRI un prejudiciu de imagine și de credibilitate. Hellvig: Serviciul este gata oricând să-i ajute pe decidenți

UPDATE 18, 15: Directorul SRI, Eduard Hellvig, a ieșit de la Comisia SRI după o audiere care a durat mai mult de șase ore. Principalele teme discutate au fost situația generalului – locotenent Florian Coldea și a generalului de brigadă Elena Istode, a precizat preşedintele comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a declarat că, pe aceste două subiecte, ”ancheta internă nu este închisă”. Pe de altă parte, Adrian Țuțuianu a spus că, în opinia membrilor Comisiei parlamentare, trecerea în rezervă a generalului Coldea a fost necesară pentru a proteja instituția SRI, întrucât Coldea a adus SRI un prejudiciu „de imagine și de credibilitate”.

Directorul Eduard Hellvig a semnalat, după ieșirea de la Comisie, faptul că există „atacuri fără precedent la adresa instituției al cărei director sunt”, menite, în opinia lui, să „destabilizeze” SRI. Hellvig a precizat, citind un text dinainte pregătit, că SRI este gata oricând să-i ajute pe „decidenți”, dar „în limita cadrului legal”.

Pe de altă parte, Eduard Hellvig a anunțat imediat după audiere că a elaborat un cod de conduită al angajaților SRI, care va intra în vigoare peste câteva zile și care va preciza, printre altele, cazurile de incompatibilitate ale ofițerilor SRI.

Hellvig nu a indicat nume de ofițeri SRI care ar fi afectați de o asemenea restricție.

După cum se știe, Florian Coldea a fost prim-adjunct al directorului SRI, Eduard Hellvig, iar Elena Istode a fost șefa Direcției Securitate Economică din SRI iar în prezent, conform unor surse din mass-media, ar fi „șefa acoperiților din SRI”. Elena Istode ar fi fost colegă de liceu cu soția parlamentarului Cristian Rizea, iar ulterior ar fi mers în concediu împreună cu familia Rizea.


Citește și: Rubedenii și apropiați ai șefilor din servicii căpușează bugetul public. Vărul lui Coldea, afaceri cu șpăgarul lui Brădișteanu

Peste 55 de milioane de euro, bani publici, au plecat spre o constelație foarte suspectă de protejați ai serviciilor secrete. În combinație au intrat vărul generalului SRI Florian Coldea, Tudor George Coldea, dar și cel acuzat că l-a mituit pe doctorul Şerban Brădișteanu.


UPDATE 11.00: Directorul SRI a ajuns la Parlament, unde este aşteptat pentru a fi audiat în legătură cu cazul Florian Coldea. În faţa instituţiei, Hellvig a declarat că documentele pe care le are în legătură cu cazul mai sus menţionat vor fi puse la dispoziţia publicului imediat după audiere.

„Am dat un comunicat chiar în seara protestelor, nu am avut nicio implicare. Vom lămuri toate aspectele care au fost menţionate. Pentru mine este extrem de importantă relaţia cu Parlamentul. Toate documentele care vor fi prezentate în Comisie, evident, vor fi enunţate public şi de deputatul Ţuţuianu. Nu vreau să fac alte comentarii. Sunt discuţii legate de bugetul acestei instituţii şi voi face referi la acest subiect şi în Comisie. Le voi explica tuturor de ce este nevoie de un buget pentru această instituţie. Avem nevoie de o infrastructură pentru a nu ne distruge capacităţile de luru şi parteneriatele extrem de importante. Mulţumesc”, a declarat Eduard Hellvig.


Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii va audia, miercuri, conducerea instituţiei de forţă în legătură cu cazul Florian Coldea și bugetul acestei instituții.

La audieri sunt aşteptaţi directorul SRI, directorii adjuncți și șeful comisiei de anchetă internă din acest serviciu, precum și cei care gestionează problema bugetului.


Citește și: Florian Coldea: 21 de ani ca ofițer SRI, 12 ani ca prim-adjunct al directorului, trei luni ca director interimar. Cum arată cariera unui șef de serviciu secret

Florian Coldea, trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis, a avut în SRI o carieră fulminantă, în care a obținut maximul posibil pentru un militar care lucrează într-un serviciu secret.


Surse din Comisie au afirmat că membrii Comisiei de control al SRI ar putea adăuga la ordinea de zi şi „subiectul mai larg al evenimentelor” care au avut loc duminică seara în întreaga ţară, unde zeci de mii de oameni au protestat faţă de ordonanţele care vizează graţierea şi modificările aduse Codului penal.Potrivit surselor citate, reprezentanţii SRI vor fi întrebaţi, în cadrul audierii de miercuri din Comisie, despre „influenţa lor asupra situaţiei generale a ţării”. „Priveşte şi siguranţa naţională”, au completat sursele citate. 


Citeşte şi: Surse: Eduard Hellvig ar putea da explicații, miercuri, în Comisia de control a SRI, cu privire la influența pe care instituția ar fi avut-o asupra protestelor de amploare din țară

Comisia de control a SRI ar intenționa să discute, miercuri, în cadrul audierii șefului Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, și despre „influența” pe care instituția ar fi avut-o asupra protestelor care au avut loc, duminică seara, în întreaga țară, potrivit unor surse din Comisie.


Duminică seara, SRI a respins, printr-un comunicat de presă, ca orice încercare de a implica instituţia în dispute politice, organizare de proteste sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal”

„Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, organizare de proteste sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmaţii denigratoare şi menite să afecteze instituţii fundamentale ale regimului democratic. SRI îşi reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii”, a arătat Serviciul Român de Informaţii.

SRI a menţionat că aduce aceste precizări  „în urma acuzaţiilor grave aduse în spaţiul public privind implicarea instituţiei în organizarea protestului de duminică”.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Donald Trump amenință teroriștii palestinieni: „preţul de plătit va fi teribil”

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că "preţul de plătit va fi teribil" pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii...

Diana Șoșoacă vrea guvern suveranist format din AUR, SOS și POT: Ne sacrificăm noi

Diana Șoșoacă, șefa formațiunii SOS România, le-a cerut, luni seară, formațiunilor "suveraniste" care au intrat în Parlament să colaboreze pentru formarea unui guvern minoritar,...

Alexandr Dughin: România va face parte din Rusia. MAE: Rusia va eșua

După ce i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile prezidențiale din România, Vladimir Putin...
Ultima oră
Pe aceeași temă