13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSportDinamo, interzisă în Liga Campionilor

Dinamo, interzisă în Liga Campionilor

Dezamăgire maximă în rândurile handbaliștilor de la Dinamo. După ce actualul sezon din Liga Zimbrilor a fost încheiat fără a i se acorda titlul de campioană, gruparea alb-roșie a primit o nouă veste teribilă. Cu toate că nu a cunoscut gustul înfrângerii în stagiunea actuală a Ligii Campionilor, formația din „Ștefan cel Mare” a fost informată că Federația Europeană de Handbal (EHF) nu i-a acordat wild-card-ul pentru prezența în cea mai importantă competiție continentală.

Echipa antrenată de Constantin Ștefan nu reuşit să obţină o nominalizare între cele 16 grupări care vor juca în viitorul sezon al Ligii, locul dinamoviștilor fiind luat de ucrainienii de la HC Motor Zaporoje.

După această decizie controversată, omul care conduce destinele campioanei României la handbal, Daniel Georgescu, a acuzat Federația Europeană de interese ascunse. „Gazprom e în spatele celor de la Motor Zaporoje, pe care ei i-au ales. Unde e transparența EHF? Sunt niște criterii clare acolo, se pot face punctaje. Să ne arate și nouă de ce au fost preferați ucrainienii? Că au făcut 4 puncte în 14 meciuri jucate în Liga Campionilor sezonul trecut”, a declarat oficialul dinamovist.

Pe de altă parte, pe tabloul feminin, România va avea, pentru al doilea an la rând, două echipe, după ce Comitetul Executiv al EHF a aprobat cererea celor de la CSM București pentru viitorul sezon al Ligii. Cealaltă echipă calificată este SCM Râmnicu Vâlcea, campioana din sezonul 2018-2019 şi prima clasată în ediţia 2019-2020 la momentul îngheţării competiţiei.

Sezonul 2020-2021 al Ligii Campionilor la handbal masculin se va desfăşura după un nou sistem, cu doar 16 echipe, împărţite în două grupe de câte opt, meciurile urmând să se desfăşoare începând din 16-17 septembrie. Dinamo va juca doar în European Handball League, direct în faza grupelor.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Viceprimar al sectorului 3, plângere la DNA, împotriva lui Robert Negoiță

Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3, a mers, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a depus o plângere împotriva lui Robert Negoiţă, pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă