10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportDerby fără istoric. FCSB merge în finala Cupei, după un nou succes...

Derby fără istoric. FCSB merge în finala Cupei, după un nou succes cu Dinamo

FCSB s-a impus prin golul înscris chiar în minutul 2 de Adrian Petre, din centrarea lui Darius Olaru, la capătul unui contraatac. FCSB făcuse un pas important spre finală prin victoria din tur, cu scorul de 3-0.

”Roş-albaştrii” au controlat jocul şi şi-au creat şi alte ocazii, într-un meci de nivel modest, pe care Dinamo l-a abordat fără pretenţii, cu gândul la campionat.

FCSB a mai avut alte două ocazii notabile în prima repriză, un şut al lui Olaru (20) la colţul scurt, dar imprecis, şi un şut expediat de Dennis Man (42), din afara careului, de asemenea, fără a găsi ţinta.

Dinamo a fost ameninţătoare în două rânduri, prin Mihai Popescu (28), care a tras un şut puternic de la 30 de metri, puţin alături, şi prin Ricardo Grigore (41), care a trimis cu capul pe lângă poartă.

 

Echipa antrenată de Adrian Mihalcea a avut prima oportunitate din repriza secundă, dar tânărul portar Udrea a respins de sub bara transversală mingea şutată de Ionuţ Şerban din lovitură liberă (47).

Florinel Coman a avut o ocazie mare în min. 56, când a pătruns în careu, însă a şutat pe lângă poartă, portarul Cătălin Straton a fost la post în min. 70, la mingea şutată de Florin Tănase din lovitură liberă, iar Man a trimis în bara de la colţul scurt (77).

Dinamo a avut o şansă de a egala în minutul 86, dar Udrea a respins şutul expediat de Ricardo Grigore de la circa 30 de metri (86).

FCSB, care are în palmares 22 de Cupe ale României, va juca prima sa finală din 2015, când se impunea în faţa Universităţii Cluj cu 3-0, pe Arena Naţională.

În ultimul act, programat pe 22 iulie, la Ploieşti, FCSB va întâlni o formaţie care va juca în premieră o finală, Politehnica Iaşi sau Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Sepsi OSK s-a impus cu 5-1 în prima manşă a semifinalei, iar joi, de la ora 20:00, în Copou, se va juca manşa secundă.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă