Ministerul Justitiei (MJ) a anuntat, astazi, ca demnitarii si functionarii publici sunt obligati sa depuna declaratiile de avere pana pe data de 15 iunie 2007, potrivit ordonantei de urgenta care a modificat legea Agentiei Nationale de Integritate (ANI).
"Conform modificarilor Legii ANI operate prin ordonanta de urgenta nr. 49 din 30 mai 2007, s-a stabilit ca ziua de 15 iunie sa fie termenul pentru depunerea declaratiilor de avere pentru anul fiscal anterior, in cazul demnitarilor si functionarilor publici. Aceasta masura a fost introdusa pentru a se asigura corelarea acestei obligatii cu aceea de depunere a declaratiilor de venit in materie fiscala", se arata intr-un comunicat al MJ remis astazi presei.
Potrivit ultimelor reglementari legale, au obligatia sa depuna declaratii de avere:
– presedintele Romaniei,
– consilierii prezidentiali si consilierii de stat,
– deputatii si senatorii,
– primul-ministru si membrii Guvernului,
– secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilatii acestora,
– consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru,
– membrii Consiliului Superior al Magistraturii,
– judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, asimilati acestora precum si asistentii judiciari, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor,
– judecatorii Curtii Constitutionale,
– membrii Curtii de Conturi si personalul Curtii de Conturi,
– presedintele Consiliului Legislativ si presedintii de sectii,
– Avocatul Poporului si adjunctii sai.
Guvernul a aprobat, pe 30 iunie 2007, prin ordonanta de urgenta, modificarile la legea ANI propuse de ministrul justitiei, Tudor Chiuariu. Principala schimbare se refera la suma care declanseaza procedura de verificare a averii. Astfel, diferenta dintre averea dobandita si veniturile realizate in timpul mandatului de catre un functionar/demnitar, care declanseaza verificarea averii acestuia, va fi de 10.000 de euro, si nu de 20.000 cum era initial.