6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportDarren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep: "A jucat incredibil"

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep: “A jucat incredibil”

”Simona a jucat incredibil. E unul dintre acele meciuri în care totul îţi iese. A respectat un plan clar”, a explicat antrenorul australian, care a lucrat cu Simona Halep până în noiembrie 2018.

Deși nu mai este antrenorul ei oficial, Cahill a asistat și la antrenamentele Simonei Halep de la Wimbledon.

În finala de la Wimbledon, Simona Halep (locul 7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe americanca Serena Williams (locul 10 WTA), în numai două seturi, cu scorul de 6-2, 6-2. Meciul a durat doar 55 de minute.

Simona Halep a câştigat astfel ediția 2019 a Turneului de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea titlu de Mare Şlem obţinut de româncă, după cel de la Roland Garros, din anul 2018.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă