26.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSportDaniel Buda: Ponta demonstrează un infantilism politic

Daniel Buda: Ponta demonstrează un infantilism politic

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, îl acuză pe premierul Victor Ponta că a dat dovadă de „infantilism politic” prin tăierea bugetelor de la Preşedinţie, Curtea Constituţională şi ANI, instituţii care „îl deranjează şi îl încurcă”, transmite Mediafax.

Buda a cerut, totodată, demisia şefului Guvernului.

Daniel Buda a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că o astfel de mentalitate şi gândire de care dă dovadă premierul Victor Ponta „este specifică unei democraţii din Ghana sau Botswana, în niciun caz unei ţări din UE”.

Citeşte şi: Rectificarea bugetară va creşte deficitul la 2,5% din PIB

Potrivit liderului PDL Cluj, rectificarea negativă de buget este una „a ruşinii” care demonstrează incapacitatea lui Victor Ponta şi a Guvernului de a gestiona eficient treburile ţării.

„Solicit public demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier şi a Guvernului din cauza incapacităţii vădite de a gestiona problemele României. Este singura soluţie”, a subliniat Buda.

Bugetul Preşedinţiei, alături de cele ale Curţii Constituţionale şi Agenţiei Naţionale de Integritate, înregistrează o reducere, la a doua rectificare din acest an. Cu toate acestea, Senatul, Camera Deputaţilor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale vor beneficia de alocări suplimentare la rectificare. Bugetul Preşedinţiei va scădea cu 1,1 milioane lei.

Citeşte şi: Victor Ponta: Deficitul va creşte cu 0,2%

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă