18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportDan Voiculescu cere din nou suspendarea preşedintelui: Băsescu a încălcat grav Constituţia

Dan Voiculescu cere din nou suspendarea preşedintelui: Băsescu a încălcat grav Constituţia

Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, cere USL să iniţieze din nou suspendarea preşedintelui Traian Băsescu pentru că a încălcat grav Constituţia.

„Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituţia, încercând să influenţeze direct Justiţia din România. El a declarat public că a avut o discuţie telefonică cu procurorul Tiberiu Niţu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia: “(…) l-am rugat pe procurorul general să nu o facă…a avut comandamente politice, l-am rugat şi pe Cazanciuc, am vorbit alaltăieri, după CSAT.” „Eu l-am sunat să-i spun ‘Nu e bine, domnule procuror general!’”, scrie Dan Voiculescu într-o postare pe blogul personal.

„Abdicând de la prevederile art.1 alin.4 din Constituţie, care consacra separaţia puterilor în stat, Traian Băsescu a încălcat legea supremă. În aceste condiţii grave, în care Băsescu însuşi îşi admite intervenţiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pentru încălcarea gravă a Constituţiei”, a cerut Voiculescu.

Cele mai citite

Băncile din UE dezvoltă Wero, un sistem de plăți alternativ pentru a reduce dependența de Visa și Mastercard

Cele mai mari bănci din Uniunea Europeană au colaborat în secret timp de mai mulți ani pentru a dezvolta un nou sistem de plăți...

Primăria București organizează o licitație pentru un împrumut de 69,6 milioane lei

ING Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank România și Raiffeisen Bank România participă la licitația organizată de Primăria Municipiului București (PMB)...

Inundațiile din 1970, o catastrofă care a marcat o generație. Iată ce scria România Liberă acum peste 50 de ani

Anul în care râurile au devenit oceane în România, a schimbat fața multor zone Inundațiile din 1970 au fost unul dintre cele mai devastatoare evenimente...
Ultima oră
Pe aceeași temă