6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportDan Alexa face primele mutări la Astra Giurgiu

Dan Alexa face primele mutări la Astra Giurgiu

Mijlocaşul ofensiv Florentin Matei (26 ani) a revenit la Astra, după ce a jucat ultima oară la FCSB, semnând un contract pe un an cu echipa de pe malul Dunării.

Portarul bulgar Gheorghi Kitanov (24 ani), care a aparţinut clubului bulgar ŢSKA Sofia şi care a strâns 160 de meciuri la cel mai înalt nivel, în Bulgaria, având şi prezenţe în naţionalele de juniori şi tineret, a semnat un angajament pe trei sezoane.

Alături de giurgiuveni se pregăteşte şi mijlocaşul stânga nigerian Goodness Ajayi (24 ani), fratele cunoscutului Isaac Success, de la Watford. Africanul a fost coleg cu Matei la Rijeka, iae ultima oară a evoluat tot în Croaţia, la Inter Zapresic.

Astra va pleca vineri într-un cantonament în Slovenia.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă