Semnalul pe care îl transmite situaţia în care a ajuns Curtea Constituţională este cât se poate de clar: politizarea unei instituţii de asemenea anvergură riscă să aducă România în pragul unor situaţii fără ieşire, iar blocajele asociate să lovească dur în mersul economiei, cu atât mai mult cu cât derapajele se produc în contextul unei crize fără precedent în ultimele decenii. O altă explicaţie ţine de răspunsurile halucinante primite de CCR de la instituţiile statului. Consecinţele amânării nu sunt însă nici puţine la număr, nici lipsite de importanţă.
Un prim indiciu: leul a căzut în momentul anunţării deciziei CCR până la 4.63 lei/euro.
Curtea Constituţională a cerut Guvernului, invocând „datele contradictorii” pe care le-a primit, ca până pe 31 august 2012 să-i transmită „listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012″. În acelaşi timp, judecătorii au respins „cu unanimitate de voturi”, ca fiind „neîntemeiate”, contestaţiile depuse de USL şi de preşedinţii celor două Camere, Valeriu Zgonea şi Petru Filip. Contestaţii care susţineau, printre altele, şi că numărul real al românilor cu drept de vot este mai mic decât cel din listele electorale permanente.
Cum poate fi interpretată atunci această decizie aparent contradictorie a judecătorilor, care ba resping contestaţiile legate de număr, ba cer Guvernului să vină cu listele actualizate? Un posibil răspuns îl găsim tot în decizia Curţii, în răspunsurile pe care judecătorii le-au primit de la diferite instituţii şi pe care le-au anexat deciziei lor. Mai precis, este vorba de două răspunsuri total contradictorii oferite de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Război PSD-PNL în MAI?
Încă de miercuri seară, Ministerul Administraţiei şi Internelor, condus de Ioan Rus (PSD), a comunicat Curţii Constituţionale că în listele electorale sunt înscrise 18.292.514 persoane. Este aceeaşi cifră anunţată public de ministrul Ioan Rus înainte de referendumul de demitere. A existat chiar şi un document, din partea Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, datat 1 august 2012, din care judecătorii CCR au putut afla: „În copiile listelor electorale permanente utilizate la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României din data de 29 iulie 2012, întocmite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în domeniul electoral, au fost înscrise un număr de 18.292.514 persoane”. Deci, încă o dată „fatidica” cifră!
Ulterior, în 2 august 2012, surpriză: tot Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, sub semnătura aceluiaşi director, chestorul de poliţie Constantin Manoloiu, a trimis CCR un alt document, în care nu mai apare cifra, dar apare o eschivare. „Ca administrator al bazei de date, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, neavând instrumente legale suplimentare de control al datelor procesate de autorităţile publice locale”, se arată în al doilea document trimis Curţii. Cu alte cuvinte, ministerul nu poate garanta pentru datele furnizate de primari şi nici nu poate verifica dacă sunt comunicate de ofiţerii stării civile toate decesele. Aceeaşi direcţie din MAI arată că pe listele electorale permanente ar putea fi prinse şi persoanele care s-au stabilit în străinătate, dar care nu şi-au reglementat statutul juridic faţă de statul român.
Evident că, privind la primul document şi la „precizările” ulterioare oferite de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, apar semne de întrebare pe marginea jocului cu cifrele. Semnele capătă noi valenţe dacă ne uităm la „apartenenţa” Direcţiei. Mai exact, ea se află în subordinea directă a ministrului delegat Victor Paul Dobre (PNL). Se vede treaba că liberalii, şi aşa extrem de deranjaţi de atitudinea lui Ioan Rus, s-au gândit să ia situaţia în propriile mâini.
AEP: Primarii nu şi-au făcut treaba
Pentru a fi şi mai mare nebunia datelor contradictorii, o altă instituţie, Autoritatea Electorală Permanentă, a transmis judecătorilor CCR că primarii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a actualiza listele electorale permanente. Ca dovadă în sprijinul acestei idei, AEP a oferit rezultatele unor controale efectuate în 2011: 264 de cazuri de liste neactualizate, cuprinzând 2.201 persoane care îşi pierduseră drepturile electorale şi 33.308 persoane decedate.
Tot AEP aminteşte însă că, potrivit HG nr. 683/2012, reactualizarea listelor electorale permanente trebuia realizată de primari şi serviciile de evidenţă informatizată a persoanei până cel mai târziu la 10 iulie 2012. Şi aşa ajungem iar la structurile din cadrul MAI.
Patru efecte inevitabile ale amânării
Ce înseamnă amânarea tranşării situaţiei referendumului? În primul rând, Crin Antonescu rămâne interimar aproape încă o lună şi jumătate, în timp ce Traian Băsescu va avea în continuare statutul de preşedinte suspendat.
În al doilea rând, amânarea unui verdict al CCR permite USL, în caz de validare a referendumului şi de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, să organizeze simultan alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare. Cu alte cuvinte, judecătorii Curţii i-au scăpat pe liderii USL de problema organizării prezidenţialelor până la finele lunii octombrie şi a parlamentarelor la sfârşitul lunii noiembrie. Nu de alta dar, potrivit Constituţiei, alegerile prezidenţiale trebuie organizate în maximum trei luni de la demiterea şefului statului, iar parlamentarele nu pot fi devansate. În situaţia suprapunerii celor două tipuri de alegeri, Crin Antonescu, dacă va mai fi atunci prezidenţiabilul USL, va putea nestingherit să servească drept locomotivă USL.
Al treilea efect al amânării deciziei CCR este derivat, de fapt, din al doilea efect: până la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, România va fi în continuă campanie electorală. Oficială sau nu. Vom ajunge, astfel, la nedorita performanţă de a avea aproape un an întreg de bătălie electorală, cu efecte evidente asupra economiei.
Nu în ultimul rând, este de aşteptat ca toată starea de incertitudine să accentueze şi mai mult neîncrederea partenerilor europeni în capacitatea României de a-şi rezolva, democratic şi civilizat, războaiele politice.
Nu de alta, dar chiar premierul Victor Ponta a dat asigurări oficialilor UE că România va respecta regulile şi că nu se va mai încerca o modificare a lor din mers, astfel încât să corespundă intereselor unei părţi. Or, autorităţile de la Bucureşti, USL în speţă, au reuşit în ultimele zile performanţa de a pune sub semnul întrebării propriile decizii. Nici premierul, nici ministrul de Interne şi nici vreun lider al USL nu a încercat măcar să explice de ce s-a mai organizat referendumul pe 29 iulie dacă existau aşa mari discrepanţe între listele electorale permanente şi numărul real al alegătorilor. Adică, de ce nu s-a amânat scrutinul până la clarificarea problemei listelor electorale?
Planul „B” al liberalilor, respins de pesedişti
Încă de când parlamentarii au introdus în lege acea prevedere cum că Legislativul decide „procedura de urmat” în cazul invalidării referendumului, dinspre USL s-a conturat posibilitatea convocării unui al doilea referendum. Scenariul a fost respins de social-democraţi, atât înainte, cât şi după consumarea referendumului, când a început să se contureze concluzia că la urne nu s-au prezentat 50% plus unu dintre românii cu drept de vot. „Nu, nu vom organiza alt referendum, s-a organizat un referendum. Opt milioane de români au votat împotriva lui Băsescu, de câte ori să facem referendum? Lucrurile sunt foarte clare”, declara luni, de pildă, premierul Victor Ponta.
Totuşi, deloc întâmplător, ideea unui alt doilea referendum a fost resuscitată ieri de liberalul Eugen Nicolăescu înainte ca judecătorii să decidă amânarea. Potrivit acestuia, în eventualitatea în care CCR ar decide invalidarea, Parlamentul va decide „calea de urmat” instaurând o simetrie între alegerea şi demiterea preşedintelui. „Eu cred că în acest moment o singură cale are Parlamentul, şi anume să constate că nu este simetrie juridică între alegerea şi demiterea preşedintelui, că este nevoie să fie completată legislaţia, în sensul de a se finaliza şi demiterea cu un al doilea tur de scrutin, un al doilea referendum, indiferent câţi se prezintă la vot. Aşa cum este cu al doilea tur de scrutin la alegerea preşedintelui, să se continue referendumul cu al doilea tur de scrutin”, a explicat ex-ministrul Sănătăţii, la RFI. 
Cine sunt cei nouă judecători
Atingerea unei majorităţi de două treimi (adică 6 la 3 voturi) se poate dovedi extrem de dificilă dacă ne uităm la cine sunt judecătorii Curţii şi de cine au fost ei numiţi:
Ion Predescu (84 de ani) a fost numit de Senat în 2004, pentru un mandat de 9 ani. A deţinut mandate de senator PSD în toate legislaturile de după 1990, până în 2004.
Aspazia Cojocaru (65 ani) a fost numită de Camera Deputaţilor, în 2004, pentru un mandat de 9 ani, la propunerea PSD.
Acsinte Gaspar (74 ani) a fost numit judecător la CCR în 2004, de către preşedintele Ion Iliescu. A fost deputat PSD în mai multe legislaturi.
Tudorel Toader (52 ani) a fost numit de Camera Deputaţilor, în 2007, la propunerea PNL, pentru un mandat care expiră în 2016.
Augustin Zegrean (58 ani) a fost numit judecător în 2007, de către preşedintele Traian Băsescu. A fost senator şi deputat PD în două legislaturi.
Iulia Antoanella Motoc (44 ani) a fost numită tot de Senat, la propunerea PDL.
Mircea Ştefan Minea (62 ani) a fost numit de Camera Deputaţilor în iunie 2010, fiind susţinut de PDL.
Petre Lăzăroiu (59 ani) a fost numit judecător de către preşedintele Traian Băsescu, întâi pentru un mandat parţial, în locul lui Petre Ninosu, apoi pentru un mandat de 9 ani.
Valentin Zoltan Puşkaş (63 ani) a fost numit de Senat, în 2007. A fost senator al UDMR în legislaturile 1996, 2000 şi 2004.
