Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

TRANSFER. Argentinianul va încasa 1,5 milioane de euro săptămânal

Cuplul Guardiola-Messi, refăcut la City

Transferul lui Lionel Messi la Manchester City începe să devină doar o chestiune de timp, iar antrenorul „cetățenilor”, Pep Guardiola, se află în aceste zile la Barcelona, pentru a pune la punct ultimile detalii.

Share

Cătălin Mihai 0 comentarii

31.08.2020 - 20:16

Zvonurile că cel mai titrat fotbalist al tuturor timpurilor ar putea să facă pasul spre Premier League, pentru a semna cu Manchester City, încep să prindă contur, după ce antrenorul formației de pe Etihad Stadium, Pep Guardiola, a fost suprins de jurnaliștii spanioli la Barcelona, acolo unde se pare că a negociat mutarea-șoc a deceniului.

De altfel, nu mai e niciun secret că Messi are o relație deosebită cu fostul său antrenor de la FC Barcelona. Cotidianul spaniol Marca a relatat faptul că prima persoană pe care superstarul argentinian a sunat-o imediat după ce a luat decizia de a pleca de pe Camp Nou a fost chiar Guardiola.

Cu toate acestea, înainte ca fanii lui Manchester City să exulte, clubul finanțat de șeici trebuie să ajungă la un acord cu Barcelona, iar asta nu pare să fie o misiune facilă.

Chiar dacă Messi a invocat o clauză conform căreia poate pleca liber de contract la cerere, șefii de pe Camp Nou nu au părut deloc dispuși la compromis, refuzând să ia în calcul despărțirea de argentinian, indiferent de modalitate. Singura opțiune ar fi doar achitarea clauzei de reziliere în valoare de 700 de milioane de euro. Oferta înaintată de City este însă mult mai mică: 100 de milioane plus încă trei jucători - Gabriel Jesus, Bernardo Silva și Eric Garcia. Dacă tranzacția se va concretiza, Lionel Messi va fi remunerat cu nu mai puțin de 1,5 milioane de euro săptămânal.

Un alt indiciu că Messi se va alătura „cetățenilor” a fost oferit de gestul lui Sergio Aguero. Fostul ginere al lui Maradona a ales să-și schimbe numele contului personal de Instagram. Din „Kunaguero10”, cum se numea profilul până recent, a fost înlăturat numărul 10, pe care Aguero îl poartă la City. Având în vedere că Messi a purtat dintotdeauna numărul 10, renunțarea, deocamdată doar virtuală, a lui Aguero poate fi un nou semn că mutarea se va realiza în curând.

Căpitanul grupării blaugrana a anunțat deja că nu are de gând să se prezinte nici la testele medicale dinaintea reunirii, nici la antrenamente, primele sub comanda noului antrenor, Ronald Koeman. În acest caz, conform protocoalelor interne, Barcelona ar trebui să deschidă o procedură disciplinară împotriva simbolului clubului.

Comentarii