14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportDragnea ordonă, Tudose încearcă să execute: Sursa conflictului dintre cei doi, completarea...

Dragnea ordonă, Tudose încearcă să execute: Sursa conflictului dintre cei doi, completarea eșalonului doi al Guvernului

Completarea eșalonului doi al Guvernului se produce pe fondul zvonurilor privind primele tensiuni dintre Mihai Tudose și Liviu Dragnea, dezmințite de cei doi. Activitatea va fi evaluată săptămânal, iar liderii PSD ar putea renunța la impozitul pe cifra de afaceri.

Informațiile neoficiale privind existența unor divergențe între  președintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul Mihai Tudose au tulburat, ieri, apele printre liderii PSD.

Totuși, printre liderii PSD exista convingerea că nu este vorba de tensiuni care să escaladeze și că acestea vor fi rezolvate prin evaluări săptămânale ale Guvernului, realizate de conducerea PSD, cu acordul premierului. De asemenea, lunar vor avea loc discuții cu liderii coaliției PSD-ALDE, pentru ca premierul să afle dacă aceștia sunt mulțumiți de activitatea sa. Pe scurt, soluția PSD la orice neînțelegeri este întărirea controlului lui Dragnea asupra Executivului.

Potrivit informațiilor neoficiale care au circulat ieri, între Dragnea și Tudose ar exista trei subiecte care ar fi provocat divergențe. Pe de o parte, premierul i-ar fi transmis liderului PSD că nu poate aplica în totalitate programul de guvernare, referindu-se în special la impozitul pe cifra de afaceri și la taxa pe solidaritate, propuneri care au provocat controverse. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a negat că ar avea disensiuni cu premierul Mihai Tudose pe tema măsurilor fiscale preconizate, însă a precizat că a discutat „aplicat“ cu șeful Guvernului, inclusiv aseară, la o „importantă recepție la ambasadă“. Dragnea a susţinut că măsurile economice din programul de guvernare al Cabinetului Tudose, respectiv impozitul pe cifra de afaceri şi taxa de solidaritate, nu vor fi aplicate dacă, în urma analizelor şi simulărilor, se va vedea că „fac rău“ economiei. Pe de altă parte, Liviu Dragnea a recunoscut că nu a fost o comunicare foarte bună cu Călin Popescu Tăriceanu, pentru că „au fost zile mai agitate“. Și ALDE se opune impozitului pe cifra de afaceri.

Soarta ANAF, motiv de dispută

La rândul său, premierul Tudose  a susținut că discuția ar fi fost una „constructivă“. „Luni n-am reuşit să vorbim, dar, dacă trebuie cumva, o să ne certăm ca să vă validăm ştirea. N-am apucat să ne certăm încă, nici luni şi nici ieri şi nici azi. Am stat de vorbă ieri, după evenimentul de la Ambasada Statelor Unite ale Americii, am stat de vorbă constructiv, nu numai cu el, împreună cu alţi colegi, despre cum aşezăm lucrurile pe linie de guvernare, fără niciun fel de ceartă. Îmi pare rău că vă dezamăgesc“, a spus Tudose.

Pe de altă parte, premierul ar intenționa schimbarea din funcție a șefului ANAF, Bogdan Stan, pe fondul scăderii încasărilor bugetare. Schimbarea șefului de la Fisc a fost unul dintre motivele de tensiuni și între Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea. Fostul premier a intenționat să îl debarce pe Bogdan Stan, dar s-a lovit de opoziția lui Dragnea. Surse din PSD afirmă că Dragnea i-a oferit lui Tudose două variante: fie să îl păstreze pe Stan, fie să îl numească pe Florin Tunaru, fost vicepreședinte al ANAF, tot un apropiat al lui Dragnea. Ieri, la închiderea ediției, Stan fusese chemat la o întâlnire cu premierul Tudose.    

Eșalonul doi al Guvernului, harta compromisurilor din PSD

În fine, în PSD se vorbea de faptul că Dragnea nu este 100% mulțumit de numirile din eșalonul doi operate de premierul Mihai Tudose. De altfel, unii dintre cei numiți au fost recuperați din guvernele anterioare. Fostului ministru al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, i s-a acordat calitatea de consilier onorific al prim-ministrului Mihai Tudose.  Teodorovici, perceput drept un apropiat al lui Victor Ponta, s-a reorientat, votând moțiunea de cenzură împotriva lui Grindeanu. Totuși, Dragnea nu are încredere în Teodorovici, refuzând să îl numească ministru al Finanțelor, așa cum își dorea acesta.

De asemenea, fostul ministru al Cercetarii din Guvernul Grindeanu, Şerban Valeca, a primit calitatea de consilier onorific pe probleme nucleare al premierului Mihai Tudose. Fostul ministru al Educaţiei din Guvernul Grin­deanu, Pavel Năstase, a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Institutului Naţional de Administraţie.Însă deocamdată Mihai Tudose este departe de a fi un premier care să acționeze cu adevărat independent. Multe din numirile făcute respectă interesele lui Liviu Dragnea. Astfel, Adrian Gâdea, un apropiat al lui Dragnea,  a fost repus secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Gâdea a condus CJ Teleorman între 2012 și 2016, preluând funcția de la Liviu Dragnea. De asemenea, Mihai Busuioc a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Busuioc a revenit la Secretariatul General, după ce în ultimele zile ale Cabinetului Grindeanu a refuzat să contrasemneze mai multe decizii din postura de secretar general. Mihai Busuioc a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale, în perioada în care Liviu Dragnea conducea această instituție. La rândul său, Adrian Mladin, fost asistent al lui Liviu Dragnea, a revenit în postul de secretar de stat la Secretariatul General.

Şeful Executivului a mai decis că Ioana-Andreea Lambru, secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, exercită atribuţiile de coordonare a activităţii Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Lambru este sprijinită de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.   

Șef nou la DGPI

Premierul Mihai Tudose a semnat decizia privind numirea colonelului Mihai-Cristian Mărculescu în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din subordinea MAI, el fiind împuternicit în 2016 să conducă DGPI de fostul premier Dacian Cioloş.

 

Pe aceeași temă:

EXCLUSIVITATE. Cele 38 de minute în care Shhaideh a „rezolvat” moțiunea lui Dragnea. Cum au fost folosiți banii Guvernului în bătălia din PSD | DEZVĂLUIRE ROMÂNIA LIBERĂ

”România liberă” a obținut desfășurătorul ordinelor de ministru prin care au fost alocate fondurile pentru Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL 2) în data de 15 iunie. Dirijarea preferențială a unor fonduri destinate comunităților locale a înclinat balanța moțiunii de cenzură.


 10 miniștri din fostul Guvern Grindeanu explică, pentru Rl, de ce au fost dispuși să-și continue activitatea în Executivul Tudose. Meleșcanu și Shhaideh cred că Dragnea a greșit termenul de evaluare

România liberă a cerut unui număr de zece miniștri să explice de ce au fost dispuși să își continue activitatea în noul Executiv, deși activitatea lor a fost considerată nesatisfăcătoare.


 Trocul Iohannis- Dragnea pentru sclipici extern | OPINIE

Singura șansă să scăpăm de Dragnea și de felul său de a înțelege guvernarea este falimentul național. Cât încă mai mișcă ceva în economie, cât se mai plătesc salarii la stat, cât încă nu murim de foame pe stradă, Liviu de la Teleorman își va vedea netulburat de planul său. La începutul acestui an, când desena variante de Executiv, Dragnea l-a tăiat de pe orice listă pe Mihai Tudose. I se imputa atunci actualului premier că are legături cu SRI care-l fac incompatibil cu funcția.


 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă