3.9 C
Bucharest
Wednesday, 6 December 2023
HomeSportCum vor PNL şi PSD să lase tot Parlamentul pe mâna PDL

Cum vor PNL şi PSD să lase tot Parlamentul pe mâna PDL

După ce anul trecut au boicotat şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor prezidate de Roberta Anastase, liberalii şi social-democraţii vin cu o nouă idee de protest în Parlament.

Mai mulţi lideri ai opoziţiei au avansat ideea demisiei din Legislativ, dacă partidele puterii continuă “cu abuzurile”, susţin ei. Primul care a enunţat propunerea ca parlamentarii opoziţiei să renunţe la mandate a fost senatorul PNL Cornel Popa.

“Voi propune colegilor din PNL şi USL ca de luni să începem o grevă parlamentară, iar apoi să ne dăm demisia în bloc din acest Parlament care este tot mai lipsit de democraţie”, afirmă Cornel Popa. Liberalul susţine că Puterea a încălcat toate regulile şi regulamentele parlamentare. “PDL încearcă să-şi subjuge toate instituţiile statului”, a declarat Cornel Popa.

Astăzi, liderii PNL şi PSD i-au ţinut hangul şi nu au exclus o astfel de mişcare. “Şi eu cred că dacă aceste abuzuri continuă noi aşa cum am mai spus trebuie să recurgem la forme mai radicale şi părăsirea parlamentului e una din ele, depinde când şi depinde cum”, a comentat liderul PNL, Crin Antonescu.

Victor Ponta a legat o posibilă demisie în bloc a parlamentarilor opoziţiei de adoptarea votului prin corespondenţă.

“Dacă va exista un moment în care, prin prezenţa noastră în structurile parlamentare, dar şi în cele locale nu vom face decât să legitimăm un sistem cu totul şi cu totul abuziv, mai bine plecăm de acolo. Pot să vă dau un exemplu concret, în care eu aş crede că trebuie să plecăm din toate funcţiile, dacă se adoptă Legea votului prin corespondenţă, care înseamnă că indiferent ce votează românii se fură cu scrisori, nu cred că mai are rost nu doar să mai stăm în Parlament, cred că nu are rost nici să candidăm. Şi România va intra, alături de alte ţări africane sau latino-americane, în rândul celor conduse prin dictatură”, a comentat Ponta, citat de NewsIn.

Cele mai citite

România ar fi forțat să fie pe ordinea de zi a Consiliului JAI de marți pentru un vot cunoscut deja

Dacă România ar fi forțat să fie pe ordinea de zi a Consiliului JAI de marți ar fi riscat să obțină un vot pe...

Montarea unui acoperiș: Pașii cheie pe care trebuie să-i cunoașteți

Montarea unui acoperiș este un proces complex și esențial pentru integritatea și durabilitatea unei locuințe. Este important să înțelegeți pașii cheie ai acestui proces...

Naționala României, umilită de echipa Danemarcei cu 39-23, e în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal feminin

Naţionala României a fost umilită de echipa Danemarcei cu scorul de 39-23 (21-10), marţi seara, la Herning (Danemarca), în ultimul său meci din Grupa...
Ultima oră
Pe aceeași temă