Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va solicita Casei de Pensii informaţii privind pensiile magistraţilor, după ce președinta UNJR, Dana Gârbovan, a acuzat-o pe Raluca Prună, ministrul Justiției, că ar fi lansat în spaţiul public informaţii neverificate privind pensiile, notează Mediafax.
Joi, în cadrul şedinţei plenului CSM, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mircea Aron, a declarat că instituţia pe care o conduce va solicita detalii suplimentare de la Casa Naţională de Pensii în ceea ce priveşte pensiile magistraţilor
În 21 septembrie, ministrul Justiţiei a precizat pe pagina sa de Facebook că şi-ar fi “dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre veniturile salariale care includ pentru toată magistratura şi grefieri chirii sine die (600 euro lunar în Bucureşti, de exemplu) şi pensii de un miliard de lei vechi”.
„Câteva cuvinte despre protestele in magistratura. Nu e limba „tehnocrata” cea in care scriu, ci a responsabilitatii, plus a bunului simt (common sense) si a unei expertize in materie pe care nu o impart cu nici un politician vocal de azi.
Memorandumul este in genere o repetiție a unor probleme recurente. De 20 ani incoace: in 2000 eram aproape singura cand ma ocupam de subiect. Ma bucur ca acum avem un numar oarecum decent de magistrati tacuti atunci… Vremuri grele pana in 2004, nu pentru orice…
Salarii nedemne azi? Poate ca da. Dacă ne raportam in mod absolut la state membre de top. Irlanda e exemplul preferat. Discutabile salarii sub aspectul raportării la medici, profesori sau cele mai multe funcții de top din aparatul administrativ central. De aproximativ 1 la 6, alături de Bielorusia si Rusia (apud CEDO). In Irlanda suntem la 1 la 2.
As fi dorit sa se fi vorbit transparent in Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratura si grefieri chirii sine die (600 euro lunar in București, de exemplu). Chiar si pentru magistrați pensionari acum trecuți in avocatura – never mind venitul din avocatura. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe luna, pe o scăpare a legii. Sau despre diurna de 2% pe zi pentru toți cei detașați din alta localitate (inclusiv membrii CSM). Toate acestea sunt posibile pe temeiul fortarii unor legi neriguros redactate. Care nu sunt impecabile, recunosc. Vezi toate guvernele pana la acesta. As mai fi visat ca memorandumul sa vorbească despre efectele discreționare ale legii penale – imunități si ridicarea lor diferita in cazuri similare, pe limba celor necomplicati. Descumpănitor, pentru cetateni…
Am primit sugestii intre timp. De la topul CSM: sa tai chiriile si sa dau salarii mai mari. Nu am acceptat acest troc, care ar scoate cu mana executivului acesta, grandoarea fiscal inconstienta si nesustenabila a predecesorilor, cu mentalitati nealterate de infuzii occidentale la care ne place sa ne raportam. Cand si daca ne convine . As putea discuta taierea chiriilor numai daca CSM se pronunta prin vot covarsitor, exact ca pe aplicarea oug 20 pe lipsa de oportunitate a mentinerii chiriei sine die. La magistrati si grefieri – in cuantum identic. Privilegii date prin lege, nu a guvernului tehnocrat, ci a celor mai mandri ca sunt romani si care – in acest ritm, ii vor lasa pe romani desculti si fara pensii cat de curand.
Ce e de facut? Sunt invitata de CSM vineri 23 sept la o discutie cu magistrati unde voi explica in detaliu care e viziunea sustenabila a MJ. Nepopulista si realista.
In rest inteleg fervoarea candidatilor la CSM, cu atat mai vocali, cu cat sunt lideri de asociații si candidati la CSM. As mai aștepta ca sutele de magistrați care mi-au scris in bilateral sa facă public pasul inainte. Istoria care s-a scris fără voi si pentru voi in 2004 nu se mai poate repeta.”, a scris ministrul Justiţiei, Raluca Prună.