16.9 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

CSM București îi propune un nou contract Cristinei Neagu

“Pentru a pune capăt diverselor speculaţii şi titluri din presă, precizăm că sportiva Cristina Neagu are contract cu clubul până pe 30 iunie 2019 şi intenţionăm să propunem Consiliului de Administraţie prelungirea cu încă 2 ani. Ne dorim continuitate şi, mai ales, ca cea  mai valoroasă handbalistă a noastră să se refaca într-un timp cât mai scurt. În acest moment ne preocupă exclusiv starea de sănătate a Cristinei. Aşteptăm operaţia şi recomandările doctorilor şi alături de Federaţia Română de Handbal căutăm cele mai bune soluţii pentru ea”, se arată într-un comunicat al grupării bucureştene.

Căpitanul naţionalei feminine Cristina Neagu a suferit recent o ruptură de ligament încrucişat anterior şi va fi indisponibilă o lungă perioadă, astfel că va rata acest sezon.

La 12 decembrie, în minutul 52 al meciului România – Ungaria, de la Campionatul European, la scorul 26-27, Cristina Neagu, 9 goluri până în acel moment, a fost faultată dur de unguroaica Szimonetta Planeta şi i-a ”fugit” genunchiul drept, fiind scoasă pe targă din teren şi transportată la spital.

 

Ultima oră
Pe aceeași temă