19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportCSM București contestă decizia Federației la TAS

CSM București contestă decizia Federației la TAS

Anunțul că FRH a hotărât să încheie sezonul 2019-2020, atât în Liga Florilor (prima divizie feminină), cât şi în Liga Zimbrilor (prima divizie masculină), fără ca nicio echipă să primească titlul de campioană a fost scânteia care a aprins butoiul cu pulbere din handbalul românesc.

Cu alte cuvinte, ierarhiile finale – care stabilesc echipele ce vor evolua în următoarea ediție a cupelor europene – au rămas cele din momentul întreruperii campionatului, fără ca restanțele să se mai dispute, iar trofeele de campioană nu vor mai fi decernate.

Primii care au reacționat au fost cei de la CSM București, prin vocea directorului general Gabriela Szabo, care a criticat vehement măsura. „Suntem nedreptățiți. Ne-am interesat, o să studiem speța cu juriștii noștri. Ne gândim să contestăm decizia la TAS. Primăriile investesc bani, iar la final primim astfel de decizii, care avantajează pe unii și dezavantajează pe alții. Munca noastră, de la CSM București, este pierdută. E clar că această decizie e o jignire, nu doar pentru club, ci și pentru jucătorii noștri. Sunt extrem de revoltată!”, a declarat Szabo.

Dincolo de miza trofeului intern, principala țintă este participarea în Liga Campionilor. În momentul întreruperii campionatului, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti erau la egalitate de puncte în clasament, 43, vâlcencele având un meci în plus. Cele două echipe şi-au împărţit victoriile, formaţia vâlceană câştigând în tur cu 20-19, iar CSMB, în retur, cu 23-22. Având în vedere că în cazul clasamentelor finale principalul criteriu de departajare îl reprezintă meciurile directe, SCM va rămâne pe prima poziție, chiar dacă are un meci în plus, și va juca în grupele Ligii Campionilor.

Vestea nu le-a picat bine nici „Dulăilor” de la Dinamo, care conduceau autoritar în Liga Zimbrilor. Chiar dacă vor juca în viitoarea ediție a Ligii, alb-roșii au sărit la gâtul celor de la FRH. „E o decizie total împotriva clubului Dinamo. Se știe că în ultimul timp a fost un conflict între FRH și conducerea clubului Dinamo”, a declarat antrenorul dinamoviștilor, Constantin Ștefan.

Singura speranță ca fosta câștigătoare a Ligii Campionilor la handbal feminin să mai evolueze în viitorul sezon al celei mai galonate competiții europene stă în obținerea unui wild-card din partea EHF.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă