20.7 C
București
sâmbătă, 18 septembrie 2021

Cristina Neagu ar putea rata Campionatul Mondial

Suedezul este de părere că interul stânga nu este refăcut complet și că șansele ca Neagu să reprezinte România la Campionatul Mondial de handbal feminin sunt mai mici de 20 la sută.

„Genunchiul e încă slăbit şi are dureri. A început uşor pregătirea, dar apar tot timpul dureri. Săptămâna trecută s-a simţit mai bine, dar trebuie să o luăm treptat şi cu grijă. În acest moment sunt şanse sub 20 la sută să o avem la Mondiale. De aceea eu pregătesc echipa fără ea, pentru că e important să fac asta”, a declarat Tomas Ryde.

Cristina Neagu a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior şi a ratat ultimele două meciuri ale României la Campionatul European de handbal feminin din Franţa. Neagu s-a accidentat la genunchiul drept în minutul 51 al partidei dintre România şi Ungaria, pierdută de fetele noastre cu 29-31. Neagu a fost operată cu succes pe 9 ianuarie, în Belgia.

Naţionala feminină de handbal a României s-a reunit la Cluj-Napoca pentru un stagiu de pregătire centralizată în vederea participării la Mondialul din luna decembrie. Printre cele 22 de jucătoare convocate de antrenorul suedez se află şi Sorina Tîrcă, Bianca Bazaliu, Diana Abed-Kader şi Sonia Seraficeanu. „Fanii trebuie să ştie că aceasta este poate cea mai lipsită de experienţă echipă pe care a avut-o naţionala în ultima perioadă. Îmi doresc să creez o echipă care să aibă energie, să fie puternică, să creadă în forţele ei. Avem susţinerea tuturor şi împreună putem obţine mult”, a concluzionat Ryde.

Campionatul Mondial de handbal feminin va fi găzduit de Japonia și se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 15 decembrie. România se află în Grupa C, alături de Spania, Ungaria şi Muntenegru.

Ultima oră
Pe aceeași temă