15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportCristiano Ronaldo pleacă la Juventus Torino

Cristiano Ronaldo pleacă la Juventus Torino

Oficialii clubului de fotbal Real Madrid au anunţat marţi plecarea atacantului portughez Cristiano Ronaldo la campioana Italiei, Juventus Torino, informează AFP.

”M-am gândit îndelung şi cred că a venit momentul să deschid o nouă etapă în viaţa mea. Pentru asta am cerut clubului să accepte plecarea mea”, a afirmat Ronaldo.

În vârstă de 33 de ani, desemnat de cinci ori cel mai bun jucător al lumii, Ronaldo s-a transferat pentru o sumă de 105 milioane euro, conform presei spaniole şi italiene.

Ronaldo s-a alăturat echipei Real Madrid venind de la Manchester United în 2009 şi a câştigat de două ori titlul în La Liga şi de patru ori trofeul Ligii Campionilor.

Internaţionalul portughez afirmase însă, la scurt timp după câştigarea Ligii Campionilor în ediţia trecută, că probabil timpul său la gruparea de pe Santiago Bernabeu s-a apropiat de sfârşit.

Înainte de plecare, Ronaldo a transmis o scrisoare emoționantă către toți fanii madrileni, scrisoare în care își justifică plecarea la Juventus.

“Acești ani petrecuți la Real Madrid și în orașul Madrid au fost probabil cei mai fericiți din viața mea. Am doar sentimentele de recunoștință pentru acest club, aceste culori și pentru orașul Madrid. Nu pot decât să le mulțumesc tuturor pentru dragostea și afecțiunea pe care le-am primit.

Cu toate astea, cred că a venit vremea pentru o nouă etapă în viața mea și acesta este motivul pentru care am cerut clubului să accepte oferta de transfer. Asta am simțit și cer tuturor, în special fanilor Realului, să încerce să mă înțeleagă.

Ați fost absolut minunați în acești 9 ani. Au fost 9 ani unici. A fost o perioadă încântătoare, plină de realizări dar și de multă muncă pentru că la Real Madrid cerințele sunt foarte mari. Știu însă că nu voi uita niciodată modul în care m-am simțit aici, a fost ceva unic.

Am avut niște colegi fabuloși atât pe teren cât și în afara lui. Am simțit căldura unui public incredibil și împreună am reușit să câștigăm 3 Ligi ale Campionilor la rând și 4 în 5 ani. Alături de ei am câștigat și la nivelul individual 4 Baloane de Aur și 3 Ghete de Aur. Totul în perioada petrecută la acest club imens.

Real Madrid mi-a cucerit inima și acesta este motivul pentru care vreau să vă mulțumesc. Mulțumescu clubului, președintelui, directorilor, colegilor, și tuturor tehnicienilor, doctorilor, fizioterapeuților și celor care au muncit ca să asigure bunul mers al lucrurilor până la cel mai mic detaliu.

Mulțumesc din suflet încă o dată fanilor și fotbalului spaniol în general. În acești 9 ani am avut ocazia să întâlnesc niște jucători fanstastici. Respectul și recunoștința mea tuturor.

Am reflectat mult la această decizie și am realizat că este timpul să încep un nou ciclu. Nu voi mai îmbrăca acest tricou, dar emblema lui Real Madrid și atmosfera de pe Santiago Bernabeu vor rămâne mereu în sufletul meu oriunde voi fi.

Mulțumesc tuturor și, bineînțeles, așa cum am spus prima dată când am pășit pe stadionul nostru acum 9 ani: Hala Madrid” este scrisoare lui Cristiano Ronaldo, publicată de Real Madrid pe site-ul oficial.

Cele mai citite

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă