Uniunea Social Liberală (USL) va avea în strategia sa pe acest an trei direcţii importante: definitivarea programelor de guvernare, stabilirea celor mai buni candidaţi pentru alegeri şi o agendă a celor doi co-preşedinţi de întâlniri cu înalţi responsabili din Europa şi Statele Unite ale Americii, a anunţat, duminică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, potrivit Agerpres.
Liderul PNL a declarat, în cadrul unei intervenţii la un post comercial de ştiri, că, pentru desemnarea celor mai buni candidaţi, USL intenţionează să contacteze direct societatea, societatea civilă, neprecizând însă detalii despre modul în care se va face acest lucru.
„S-au mai făcut astfel de lucruri în sensul în care societatea civilă a alcătuit dosare de curăţenie ale unor candidaţi sau alţii. Nu e vorba doar de atât. S-au mai făcut alegeri preliminare, PSD prin 2004 a făcut un asemenea exerciţiu. Noi vrem să facem mai mult. Nu vreau să intru în detalii acum, încercăm să facem un exerciţiu prin care să cerem şi părerea oamenilor în legătură cu diferite variante, cu oamenii în care ei au încredere pe care partidul să-i asume, dar despre care să avem certitudinea că sunt agreaţi de oameni şi că se străduiesc să le preia oamenilor aşteptările, solicitări. E mai mult decât un sondaj de opinie, vom căuta să obţinem un răspuns de la societate prin care să se ajute să ne găsim cei mai buni candidaţi”, a spus Antonescu.
Preşedintele liberal a adăugat că un alt punct important al strategiei USL ţine de relaţiile internaţionale, iar el şi preşedintele PSD, Victor Ponta, au în agendă întâlniri la un nivel politic cât mai înalt cu responsabili europeni şi „poate nu numai”.
„Facem asta nu doar pentru că ne pregătim să guvernăm şi avem nevoie de aceste contacte, dar şi pentru că una din problemele care se pun deschis este că Europa, Statele Unite, trebuie să ştie exact ce se întâmplă în România. Actuala Putere a avut dibăcia de a comunica şi intoxica inclusiv foruri europene printr-un soi de monopol al acestei comunicări, a indus o falsă idee despre o aşa-zisă reformă din România, că actuala Opoziţie ar fi o forţă reacţionară care se opune marilor reforme şi trendului european”, a susţinut liderul liberal.
El a completat că toată lumea trebuie să ştie că nu doar în Ungaria sunt probleme cu statul de drept, ci şi în România.