9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportCorneliu Papură: „Trebuie să ne autodepăşim cu FCSB”

Corneliu Papură: „Trebuie să ne autodepăşim cu FCSB”

În această seară, liderul campionatului, Universitatea Craiova, primește vizita formației FCSB, într-un derby care ar putea stabili campioana de toamnă a Ligii 1.

Înaintea partidei din Bănie, cele două adversare sunt despărțite de doar un punct în clasament, iar antrenorul oltenilor, Corneliu Papură, a declarat că „juveții” trebuie să dea totul pentru a câștiga și a-și depăși performanța de anul trecut.

„Trebuie să fim concentraţi mult mai mult decât în meciurile pe care le-am jucat până acum pentru a reuşi să câştigăm cu FCSB. Dacă vrem ceva mai mult decât anul trecut, trebuie să ne autodepăşim cu FCSB. Trebuie să arătăm că suntem o echipă puternică pentru că suntem pe primul loc şi dacă vrem să rămânem acolo trebuie să dăm totul pentru a câştiga”, a declarat Papură, în conferința de presă premergătoare meciului.

Tehnicianul regretă că partida trebuie să se dispute cu porțile închise, din cauza restricțiilor sanitare. „Ideal ar fi fost să fim cu toţii pe stadion la astfel de meciuri. Am trăit pe pielea mea astfel de meciuri. Indiferent de deznodământul partidei, regretul pe care îl am este că nu au acces suporterii noştri, ar fi fost o atmosferă fantastică. Noi avem suporteri fanatici, foarte aproape de echipă”, a mai spus Papură.

Înaintea meciului direct, Universitatea Craiova este lider în Liga 1, cu 31 de puncte, cu unul mai mult decât FCSB. Partida se dispută astăzi, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă