22.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSportCorlăţean despre declaraţia lui Viktor Orban: Suntem liberi şi ospitalieri, dar avem...

Corlăţean despre declaraţia lui Viktor Orban: Suntem liberi şi ospitalieri, dar avem şi sensibilităţi

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că România primeşte cu ospitalitate oficialii din Ungaria, însă doreşte să se ţină cont de sensibilităţile cu privire la interferarea în campania electorală din această toamnă, scrie Mediafax.

„Cu toţii suntem liberi şi mă bucur că suntem liberi. Şi în general oamenii din ţara asta, că vorbim de români, de maghiari, de germani sau alte naţionalităţi, suntem oameni ospitalieri. România primeşte cu ospitalitate toţi vizitatorii şi oficialii străini, mai ales cei din Ungaria şi în vizitele oficiale şi private. Ceea ce este important ca în cadrul acestei libertăţi pe care o avem cu toţii, este să se ţină cont de anumite sensibilităţi pe care le-am transmis la Budapesta. Şi asta este speranţa, că ceea ce am discutat la Budapesta va fi respectat”, a afirmat Corlăţean, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist referitoare la afirmaţia premierului ungar, Viktor Orban, de miercuri, de la Târgu-Mureş.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, fiind întrebat despre cererea Ministerului român de Externe ca politicienii din Ungaria să se abţină de la a se implica în campania electorală din România, că, din fericire, oamenii sunt liberi.

Citeşte şi:

Viktor Orban despre implicarea în campania electorală din România: Suntem cu toţii oameni LIBERI

Corlăţean a cerut la Budapesta ca politicienii ungari să NU altereze campania electorală din România

Premierul Ungariei a fost întrebat de jurnalişti cum răspunde cererii făcute de Ministerul român de Externe în urmă cu câteva zile ca politicienii din Ungaria să se abţină de la a se implica în campania electorală din România,

„Din fericire, suntem cu toţii oameni liberi”, a declarat Orban.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, pentru Mediafax, că a solicitat în cadrul vizitei oficiale efectuate luni la Budapesta ca politicienii din Ungaria să se abţină de la a altera campania electorală din România cu episoade care pot genera tensiuni şi interpretări de natură etnică.

Şeful diplomaţiei a avut la Budapesta întrevederi cu omologul ungar, János Martonyi, cu premierul Viktor Orbán şi cu preşedintele Parlamentului, László Kövér.

„Eu am transmis un mesaj clar în toate întâlnirile oficiale pe care le-am avut şi am spus faptul că, în opinia Guvernului României este important să privilegiem aspectele pozitive, proiectele pozitive ale relaţiei bilaterale şi să evităm alte episoade care pot genera tensiuni, pot genera interpretări în legătură cu aşa zise tensiuni de natură etnică şi din acest punct de vedere am solicitat ca în perioada care urmează, în această toamnă, când în România se va desfăşura o campanie electorală importantă pentru viitoarea structură a Parlamentului şi pentru viitorul Guvern să avem înţelepciunea de a separa interesele de natură politică internă dintr-o ţară sau alta şi să nu amestecăm campania electorală românească cu alte lucruri care ţin, poate, de interesele politice de la Budapesta”, a declarat Corlăţean.

El a adăugat că le-a explicat oficialilor din ţara vecină că e important ca tematica de campanie electorală să fie concentrată pe priorităţile de ordin economic şi social ale societăţii româneşti, care sunt relevante inclusiv pentru cetăţenii de etnie maghiară.

„Şi din acest punct de vedere am exprimat speranţa că interesul de a avea o campanie electorală care să se concentreze pe priorităţile reale ale societăţii româneşti, de ordin economic şi social, care sunt extrem de relevante pentru toţi cetăţenii, şi pentru români şi pentru maghiarii din România, să nu fie alterată, direcţionată de alte lucruri”, a afirmat Corlăţean.

Şeful diplomaţiei a relatat că a reluat cu preşedintele Parlamentului, László Kövér, subiectul reînhumării scriitorului József Nyirő, căruia i-a transmis „foarte clar” că România şi comunităţile evreieşti au sensibilităţi importante faţă de aceste demersuri privind reînhumarea şi că acestea nu pot fi acceptate.

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, s-a aflat într-o vizită neoficială de patru zile în Transilvania, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, implicându-se în acţiuni electorale ale Partidului Civic Maghiar. El a venit în România deşi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului de la Bucureşti de la acea vreme, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, îi ceruseră să îşi amâne vizita după alegerile locale.

De asemenea, cu două zile înainte de referendumul din 29 iulie, Viktor Orban s-a aflat într-o vizită privată în România, ocazie cu care le-a sugerat maghiarilor din Transilvania să boicoteze referendumul. „Le urez românilor şi maghiarilor să ia decizii bune, adică să nu ia nici o decizie”, a afirmat Orban.

Ratele prezenţei la vot în judeţele în care se află comunităţi maghiare însemnate au fost cele mai scăzute din ţară, iar premierul Victor Ponta, precum şi MAE au reacţionat critic faţă de afirmaţia premierului Ungariei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă