3.2 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSportCorlăţean condamnă decizia Parlamentului din Crimeea

Corlăţean condamnă decizia Parlamentului din Crimeea

Decizia autorităţilor din Crimeea de a solicita intrarea în componenţa Federaţiei Ruse şi organizarea unui referendum local pe această temă, fără acordul Kievului, este „inadmisibilă şi ilegală”, a declarat, joi, ministrul român de Externe, relatează Mediafax.

„Decizia de astăzi, 6 martie, a autorităţilor Republicii Autonome Crimeea de a solicita intrarea în componenţa Federaţiei Ruse şi supunerea acestei opţiuni unui referendum la nivel local, la 16 martie, fără acordul autorităţilor centrale de la Kiev, este inadmisibilă şi ilegală, reprezentând o ameninţare directă la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei”, consideră şeful diplomaţiei române, potrivit unui comunicat MAE.

Republica Autonomă Crimeea este „parte integrantă a teritoriului suveran al Ucrainei independente, în interiorul frontierelor Ucrainei, recunoscute pe plan internaţional”, a mai spus Corlăţean.

Citeşte şi: Reuniunea CE privind Ucraina. Preşedinta Lituaniei: După Ucraina va urma Republica Moldova, iar apoi alte ţări

Ministrul de Externe atrage atenţia că, potrivit normelor de drept internaţional şi cadrului constituţional şi legal în vigoare al Ucrainei, orice demers cu privire la definirea statutului Republicii Autonome Crimeea trebuie să se realizeze în consultare şi cu acordul autorităţilor centrale de la Kiev.

Citeşte şi: Reuniunea CE privind Ucraina. Preşedinta Lituaniei: După Ucraina va urma Republica Moldova, iar apoi alte ţări

Parlamentul local din Crimeea, dominat de proruşi, i-a cerut, joi, lui Vladimir Putin alipirea la Rusia, precum şi organizarea unui referendum la 16 martie în peninsula ucraineană pentru a valida această alipire, a declarat pentru AFP unul dintre oficiali.

Alegătorii vor avea de ales între o alipire la Rusia sau o autonomie net consolidată, a precizat deputatul Grigori Ioffe.

Parlamentul acestei republici autonome a prevăzut organizarea, la 30 martie, a unui referendum, dar care se referă doar la o simplă consolidare a autonomiei.

Kremlinul a confirmat rapid că preşedintele rus a fost informat în legătură cu cererea Parlamentului local din Crimeea. „Această informaţie (despre cererea Parlamentului local al Crimeei) tocmai ne-a parvenit, preşedintele a fost informat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia oficială Itar-Tass.

Cu o populaţie de două milioane de locuitori, majoritatea etnici ruşi, republica autonomă Crimeea este controlată, de facto, de forţele ruse din 28 februarie.

Anterior, Parlamentul local a fost ocupat de persoane înarmate proruse şi, în condiţiile evoluţiilor contestate de Kremlin, l-a numit în funcţia de premier pe Serghei Aksionov.

Parchetul General ucrainean a anunţat miercuri deschiderea unei anchete penale împotriva premierului Serghei Aksionov, precum şi împotriva preşedintelui Parlamentului local, Volodimir Konstantinov, pentru ameninţare la adresa „integrităţii” Ucrainei. Cei doi riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.

Crimeea a fost „oferită” Ucrainei sovietice în 1945, de către Nikita Hruşciov, care era originar din Ucraina. Pentru a stopa tendinţele separatiste din Crimeea, Kievul i-a acordat în 1991 statutul de republică autonomă.

Cele mai citite

CCR dezbate solicitarea de anulare a rezultatelor primului tur al prezidențialelor

BEC a transmis Curții Constituționale procesul verbal centralizator, privind renumărarea parțială a voturilor Curtea Constituțională a României (CCR) a început, luni, dezbaterile pe cererea lui...
00:02:44

VIDEO. Cancelarul german Scholz spune că Rusia nu îi poate dicta pacea Ucrainei

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni, la Kiev, că Rusia nu trebuie să fie lăsată să "impună o pace dictată Ucrainei" în cadrul...

Victor Wembanyama strălucește în victoria San Antonio Spurs. LA Lakers câștigă cu noroc în fața lui Utah Jazz

O seară spectaculoasă în NBA, cu prestații remarcabile și momente controversate: Victor Wembanyama a impresionat cu un triple-double, Cleveland Cavaliers a triumfat într-un duel...
Ultima oră
Pe aceeași temă