6.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSportCooperare sportivă între România și Franța

Cooperare sportivă între România și Franța

Numită în importanta funcție din Guvernul Republicii Franceze în urmă cu câteva luni, Roxana Mărăcineanu este o fostă mare sportivă de performanță, campioană mondială și vicecampioană olimpică la natație, care, după cum arată și numele, are origini românești.

Ministrul Bogdan Matei a vizitat-o pe Roxana Mărăcineanu la sediul Ministerului Sportului din Franța, iar întrevederea a fost una relaxată și într-o atmosferă deschisă și prietenoasă. Discuțiile au durat mai bine de o oră, s-au purtat în limba română, iar la acestea au mai fost prezenți și președintele COSR Mihai Covaliu, secretarul general COSR George Boroi și ambasadorul României la Paris, Excelența Sa Luca Niculescu, notează Ministerul Tineretului și Sportului într-un comunicat oficial.

Au fost abordate mai multe teme, printre care Sezonul România-Franța, inaugurat oficial la 27 noiembrie, posibilitatea unei colaborări mai strânse între unele federații, precum cele de rugby sau hand-
bal, care și-ar putea aduce față în față primele reprezentative, dar și proiecte comune între cele două ministere. În acest sens, un prim pas ar putea fi făcut pe perioada Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, când partea franceză ar dori să vină cu niște proiecte referitoare la sportul preșcolar, la Forumul de sport al UE care va fi organizat în aprilie la București.

Ministrul Bogdan Matei i-a transmis ministrului Roxana Mărăcineanu și invitația din partea premierului Viorica Dăncilă de a veni într-o vizită la București și a discutat și despre alte proiecte actuale de anvergură din România, cum ar fi cel de descentralizare sau cel al înființării a 1.000 de grădinițe olimpice.

Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, le-a oferit la final, ministrului Roxana Mărăcineanu și ambasadorului Luca Niculescu, câte o plachetă simbolică din partea MTS.

Luca Niculescu este fiul unui fost jucător român de rugby, iar înainte de învestirea în funcția diplomatică a lucrat pentru redacția din București a Radio France International.   

Cele mai citite

ANAF alocă 2 milioane de lei pentru un studiu destinat îmbunătățirii relației cu contribuabilii

ANAF intenționează să investească 2 milioane de lei într-o cercetare sociologică amplă, menită să analizeze și să îmbunătățească relația dintre Fisc și contribuabili, potrivit...

Creștere de 30% în cererea pentru retreat-uri la sat: Reconectarea la tradiții și naturăTitlu:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

FIFA s-a răzgândit! Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026 va avea loc în Zurich, cu reprezentanți ai federațiilor

FIFA a decis să modifice formatul tragerii la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026, mutând evenimentul de la o procedură online la o...
Ultima oră
Pe aceeași temă