31.5 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSportConsilier PNL îl acuză pe Ponta că "minte când vorbește despre fuziunea...

Consilier PNL îl acuză pe Ponta că „minte când vorbește despre fuziunea RADET-ELCEN”

Mircea Raicu, consilierul general PNL, l-a acuzat, miercuri, pe premierul Victor Ponta că minte atunci când spune că fuziunea dintre RADET şi ELCEN stă într-o hotărâre a Consiliului Genaral al Municipiului București, precizând că Guvernul trebuie să decidă transferul ELCEN în proprietatea municipalităţii, relatează Mediafax.

„Această solicitare avea menirea de a corecta o greşeală istorică a guvernelor PSD de după anii ’90 şi de a întregi sistemul de încălzire al oraşului. Atunci, Guvernul, în mod greşit, a lăsat în patrimoniul unor companii CET-uri care făceau parte din sistemul de încălzire al oraşelor. Multe dintre aceste companii au fost vândute apoi împreună cu CET-urile, iar oraşele au rămas fără sisteme centralizate de încălzire. Domnul Ponta trebuie să înţeleagă că nu poate să se joace cu sănătatea unui oraş de 2,8 milioane de locuitori, din care 1,7 milioane depind de acest sistem de încălzire”, a declarat Mircea Raicu, înainta şedinţei CGMB.

Raicu a precizat că dacă nu se vor lua măsuri urgente, prăbuşirea RADET va trage după ea şi prăbuşirea ELCEN. Oricât va dori domnul Ponta să arunce vina în curtea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, responsabilitatea privind situaţia dificilă în care se află serviciile publice din Bucureşti este a primarului general Sorin Oprescu. Domnul Ponta trebuie să-şi asume faptul că l-a susţinut pe domnul Oprescu şi să încerce să ajute oraşul şi locuitorii acestuia„, mai a precizat Raicu.

Acesta a adăugat că suma de 700 de milioane de euro, care este revendicată de către ELCEN, nu poate fi plătită de către bucureşteni, iar aceştia nici nu au de ce să plătească.

Consilierul general a mai spus că, luna viitoare, ar urma să se facă rectificare bugetară şi până atunci se va face o evaluare, vor fi stabilite priorităţile Primăriei şi vor fi acordate sumele necesare RADET pentru a se evita un blocaj.

Raicu a subliniat că asumarea răspunderii Guvernului ar putea debloca mult mai uşor această situaţie.

 

Cele mai citite

Deficit bugetar în creștere: 81 miliarde lei în primele opt luni din 2024

Ministerul Finanțelor a publicat vineri datele privind execuția bugetului general consolidat pentru primele opt luni ale anului 2024, evidențiind un deficit bugetar de 81...

Postecoglou nu e supărat pe Drăgușin după eliminare!

Antrenorul lui Tottenham nu este supărat pe internaționalul român, după eliminarea rapidă. Radu Drăgușin, internaționalul român în vârstă de 22 de ani, a avut un...

West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din țară, revine pe Insula Lacul Morii cu o ediție spectaculoasă. Pe scenă vor...

Peste o lună, Insula Lacul Morii din Sectorul 6 va deveni polul distracției din Capitală. Aici, pe o suprafață de 32.000 de metri pătrați,...
Ultima oră
Pe aceeași temă