13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportComisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia activitatea din 4 iunie

Comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia activitatea din 4 iunie

Comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi va relua activitatea din 4 iunie, a anunţat, luni, vicepreşedintele acestei comisii, senatorul Ioan Chelaru, relatează Mediafax.

Ioan Chelaru, care a participat luni la şedinţa conducerii Senatului, a menţionat că decizia a fost luată în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu preşedintele acestei comisii, senatorul PNL Crin Antonescu.

"Am văzut şi evaluat la prima vedere toate amendamentele care s-au depus până la termenul fixat. Am stabilit în biroul permanent al comisiei ca termen de reîncepere a lucrărilor, pe amendamente, data de 4 iunie, la ora 11.00", a menţionat social-democratul.

"Sper că, începând din 4, să putem discuta de amendamente adoptate sau respinse în această sesiune şi la începutul sesiunii viitoare. Nu am făcut o evaluare după număr, dar sunt depuse câteva zeci de amendamente. Şi instituţii au venit cu amendamente, au venit şi colegi parlamentari, au venit şi din mediul academic, sunt unele chiar spectaculoase", a afirmat senatorul.

Ioan Chelaru a mai spus că şi în continuare presa va avea "acces total" la lucrările comisiei.

Întrebat dacă "rămâne în picioare" anul 2015 pentru un referendum de revizuire a legii fundamentale, acesta a răspuns afirmativ.

"Există ideea, în acest moment, ca după 2014, an marcat de cele două alegeri, anul 2015 să fie consacrat principalelor acte normative care privesc modernizarea României. Unul dintre acesta este revizuirea Constituţiei. Dacă lucrurile se desfăşoară normal, firesc, ca într-o ţară europeană democratică, cred că am putea organiza, este punctul meu de vedere, generat şi de experienţa în domeniu, spre sfârşitul anului 2015 am putea discuta de referendum", a spus el.

Potrivit afirmaţiilor sale, aceasta depinde foarte mult de modul în care cele două Camere ale Parlamentului discută şi votează procedura de revizuire şi dacă articolele aprobate de o Cameră sunt similare cu cele aprobate de cea de-a doua Cameră.

"Dacă textele vor fi diferite va fi nevoie de comisie de mediere, care înseamnă altă muncă, altă proporţie la vot şi înseamnă prelungirea. De aceasta nu putem să dăm doar estimativ şi ce ne-am propus noi, cei din comisie care ne-am propus revizuirea, spre finalul anului 2015", a completat Ioan Chelaru.

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...
Ultima oră
Pe aceeași temă