1.4 C
Bucharest
Sunday, 10 December 2023
HomeSportCodul Fiscal, dezbătut în Senat în absenţa opoziţiei şi a lui Teodorovici

Codul Fiscal, dezbătut în Senat în absenţa opoziţiei şi a lui Teodorovici

Comisia Buget-Finanţe a Senatului a început marţi să discute cadrul general şi articolele Codului Fiscal, însă dezbaterile au avut loc doar între senatorii PSD şi UDMR, deoarece senatorii PNL au părăsit şedinţa, iar noul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici este plecat din țară, potrivit Mediafax

Preşedintele comisiei, senatorul PSD Viorel Arcaş precizat că senatorii PNL nu sunt prezenți la discuții deoarece “trag de timp”.

“Reprezentanţii opoziţiei ba l-au combătut, ba nu l-au combătut tot timpul, Codul Fiscal, şi ei încercă să tragă de timp ca să-l ducem cât mai departe pentru că dacă noi nu reuşim să ne încadrăm în 1 iulie cel târziu, să scoatem legea, atunci nu putem aplica de la 1 ianuarie”, a spus senatorul PSD.

Citește și: Consiliul Fiscal: Propunerile fiscale ne întorc la dezechilibrele din 2010

În opinia sa, programul propus de senatorii PNL, de la care a plecat diferendul între reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei, era inacceptabil.

“Programul dânşilor era tocmai să stăm două săptămâni să ne uităm la el (Codul Fiscal-n.r.) şi pe urmă să începem să discutăm. Nu avem timpul necesar şi nu ne mai încadrăm în toate prevederile necesare pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie”, a explicat Viorel Arcaş.

De asemenea, senatorul PNL Marinică Dinică a subliniat că opoziţia a părăsit lucrările comisiei deoarece reprezentanţii puterii nu respectă regulamentul.

“Regulamentul prevede că Biroul comisiei propune spre aprobare plenului comisiei. Plenul comisiei a luat decizia că nu este de acord cu propunerea preşedintelui comisiei de a vota la ordin Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală, drept urmare cred că în momentul de faţă PSD încalcă orice regulă, orice regulament în Senat şi în Comsia de Buget-Finanţe”, a spus senatorul PNL.

Citește și: ANAF lansează acuzații grave la adresa presei

În altă ordine de idei, preşedintele comisiei Viorel Arcaş a fost întrebat de presă de ce ministrul Eugen Teodorovici a fost reprezentat la discuţii de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Attila Gyorgy, iar senatorul PSD a afirmat că ministrul de resort este plecat din ţară. Totodată, el a mai spus că Teodorovici nu va participa nici la viitoarea şedinţă a comisiei, care va avea loc miercuri, el urmând a fi reprezentat de un alt secretar de stat de la Finanţe, respectiv Dan Manolescu.

“Oricum, vine Dan Manolescu. El a şi lucrat efectiv la Codul Fiscal”, a spus Viorel Arcaş, care a adăugat totodată că “partea grea” va fi după 15 aprilie şi probabil atunci vor participa ministrul Finanţelor şi “domnul de la ANAF”.

Referitor la raportul pe care comisia trebuie să-l prezinte înainte ca Senatul să discute în plen Codul Fiscal, Viorel Arcaş a precizat că “sarcina primită” de la Biroul permanent prevede termenul de 15 aprilie, dar, în cel mai rău caz, termenul poate fi prelungit până vineri 17 aprilie, astfel încât Codul Fiscal să poată intra în dezbaterea plenului Senatului săptămâna următoare acestei date.

Cele mai citite

Consiliul politic național al PSD se reunește mâine

Consiliul Politic Național al PSD se reunește luni pentru a stabili strategia electorală a partidului în anul electoral 2024. Liberalii au decis să nu aibă...

Mersul trenurilor 2023-2024 intră în vigoare de astăzi

Noul mers al trenurilor 2023-2024 intră în vigoare din 10 decembrie, potrivit unui comunicat al CFR Călători. „Pentru a oferi accesibilitate la transportul pe calea...
Ultima oră
Pe aceeași temă