Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Clubul francez Montpellier se închide. Ce se întâmplă cu jucătorii

Preşedintele clubului francez de fotbal Montpellier, Laurent Nicollin, a anunţat, miercuri, închiderea grupării de Ligue 1, începând de luni, din cauza pandemiei de coronavirus.

Share

Rl online 0 comentarii

18.03.2020 - 16:39

"Începând de luni, pentru 15 zile, clubul va fi închis şi toată lumea va fi în şomaj parţial", a anunţat Laurent Nicollin într-un interviu acordat cotidianului Midi Libre, citat de publicaţia France Football.

În interviul acordat cotidianului din Montpellier, preşedintele clubului a explicat şi motivele acestei decizii: "Din păcate, nu putem face altceva. Nu mai avem intrări financiare, deci nu mai sunt bani în conturi. La finele lunii martie, va trebui să plătim pe toată lumea".

Nicollin a recunoscut, totodată, că nu ştie dacă gruparea său va încasa drepturile TV care i se cuvin. "Mai rămân două plăţi de încasat din drepturile TV, ce ar trebui făcute pe 5 aprilie şi 5 iunie, dar vom vede dacă ne vor plăti sau nu, pentru că este vorba de 300 milioane de euro de împărţit între toate cluburile franceze. Se spune că ar trebui să fim plătiţi în funcţie de meciurile care s-au jucat, dar rămânem la mâna beIN şi Canal +".

În ceea ce priveşte o dată pentru finalul campionatului, Laurent Nicollin estimează că acesta s-ar putea încheia "la finele lui mai, începutul lui iunie, dacă totul merge bine din punct de vedere sanitar. În această ipoteză, noi riscăm să jucăm la fiecare trei zile".

Campionatul francez de fotbal a fost întrerupt în tentativa autorităţilor franceze de a stopa răspândirea virusului Covid-19, care afectează peste 5.400 de persoane în Franţa şi a provocat 127 de decese.

Comentarii