6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportCelebritatea lui Sir Alex Ferguson nu mai are limite. În ce film...

Celebritatea lui Sir Alex Ferguson nu mai are limite. În ce film va apărea în curând

Producția este regizată chiar de fiul său, Jason Ferguson, și are printre protagoniști pe Eric Cantona și Ryan Giggs.

„Never give in” (Nu ceda niciodată) este un documentar revelator și profund personal despre viața lui Sir Alex Ferguson, plecând de la rădăcinile sale, aparținând clasei muncitoare din Glasgow, până la cariera sa ca unul dintre cei mai mari manageri de fotbal din toate timpurile.

În timpul recuperării sale, după ce a suferit o hemoragie cerebrală, Sir Alex îi povestește fiului său detalii intime despre viața și cariera sa, inclusiv despre legendarul său mandat de 26 de ani ca manager al lui Manchester United.

Regizat chiar de fiul său, Jason Ferguson, documentarul este o poveste emoționantă despre puterea extraordinară a memoriei. Ferguson își amintește în mod viu cariera sa, fiecare trofeu, fiecare înfrângere și fiecare jucător.

De la propria carieră de jucător de succes și marcator prolific de goluri pentru cluburile scoțiene, printre care și Rangers, până la pasul înspre antrenorat și conducerea lui Aberdeen în Cupa Cupelor și, în cele din urmă, mutarea sa mai spre sud, pe Old Trafford.

După câțiva ani de test la United, a schimbat soarta clubului și l-a condus la peste două decenii de succes. Sub îndrumarea lui Ferguson, Manchester United a câștigat o serie strălucitoare de trofee, inclusiv 13 titluri din Premier League, cinci Cupe ale Angliei și două titluri de UEFA Champions League. A câștigat mai multe trofee decât orice alt manager din istoria fotbalului.

Filmul prezintă interviuri sincere cu Alex însuși, soția sa Cathy, cei trei fii ai săi, precum și foști colegi și jucători de top, inclusiv Eric Cantona, Ryan Giggs și Gordon Strachan.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă