Discursuri lungi, de campanie, promisiuni, pupฤturi ลi îmbrฤลฃiลฤri. Aลa s-ar putea descrie, foarte pe scurt, congresele de sâmbฤtฤ ale PSD, PNL ลi, în final, USL. Dincolo de ce s-a vฤzut la televizor, rฤmân însฤ incertitudini ลi diferite scenarii pentru lunile urmฤtoare, luni care ar putea aduce rฤsturnฤri spectaculoase de situaลฃie.
Liderii USL au rฤspuns la scrisoarea preลe-dintelui Traian Bฤsescu în aceeaลi manierฤ în care au reacลฃionat la propunerea ca Victor Ponta sฤ fie desemnat premier. Adicฤ, grฤbit ลi uลor teatral. „Nu avem ce discuta ลi negocia cu Traian Bฤsescu, nu avem nevoie de minciunile ลi propunerile lui otrฤvite”, a spus Victor Ponta, înainte de a rupe, demonstrativ, scrisoarea preลedintelui, la prezidiul Congresului USL. „Diversiune” a fost ลi rฤspunsul lui Crin Antonescu la propunerea lui Traian Bฤsescu de a renunลฃa la doi ani de mandat în scopul revizuirii Constituลฃiei, astfel încât aceasta sฤ transpunฤ voinลฃa românilor, aลa cum a fost ea exprimatฤ la referendumul din 2009, iar mandatul prezidenลฃial sฤ revinฤ la o duratฤ de patru ani.
Contradicลฃie între declaraลฃii ลi fapte
Dacฤ privim doar la discursurile de sâmbฤtฤ ale liderilor USL, centrate pe ideea „eliberฤrii României” de sub regimul Bฤsescu, apare, firesc, întrebarea: de ce nu au acceptat, atunci, Ponta ลi Antonescu, grฤbirea „eliberฤrii”?
Un prim posibil rฤspuns îl gฤsim raportându-ne la revizuirea Constituลฃiei, revizuire pe care nici un politician nu o doreลte. ลi nu este vorba numai de reducerea numฤrului de locuri din Parlament sau de Parlament unicameral. Este vorba ลi de eliminarea totalฤ a imunitฤลฃii parlamentare ลi a prezumลฃiei cฤ averile au fost dobândite în mod licit, de sporirea responsabilitฤลฃii magistraลฃilor ลi de clarificarea raporturilor preลedinte-Parlament, precum ลi de alte propuneri de modificare cuprinse în proiectul aflat pe masa Legislativului de luni bune.
Un alt posibil rฤspuns este legat de scurtarea mandatului prezidenลฃial, scurtare care ar putea sฤ nu fie tocmai pe placul liderului PNL, care se vede aproape ca ลi instalat la Palatul Cotroceni.
În fine, o a treia posibilฤ explicaลฃie poatฤ fi gฤsitฤ dacฤ privim spre USL, o construcลฃie stânga-dreapta bazatฤ, dupฤ cum au recunoscut propriii lideri, aproape exclusiv pe dorinลฃa de înlฤturare de la putere a PDL ลi a preลedintelui Traian Bฤsescu. Or, funcลฃio-narea, ลi poate chiar existenลฃa, în continuare a USL depinde de rezultatele pe care le va obลฃine la alegerile locale ลi, apoi, parlamentare. Concret: dacฤ la locale, rezultatul va fi mult sub aลteptฤri, tensiunile ลi aลa existente în USL se vor amplifica ลi se vor înmulลฃi vocile care spun cฤ fiecare partid ar trebui sฤ meargฤ pe cont propriu. Sฤ ne amintim, în acest context, ลi declaraลฃia senatorului Titus Corlฤลฃean, potrivit cฤreia paritatea PSD-PNL poate fi rediscutatฤ dupฤ locale. Apoi, chiar dacฤ USL va fi menลฃinutฤ artificial în viaลฃฤ pânฤ la parlamentare, dacฤ scorul de atunci nu va asigura ajungerea la guvernare, sunt ลanse foarte mari ca Uniunea sฤ se rupฤ. Mai ales cฤ social-democraลฃii vor numฤra concret câte funcลฃii au pierdut prin parteneriatul, la paritate, cu liberalii. Or, în aceastฤ mare de variabile, de ce ar vrea social-democraลฃii ca o datฤ cu parlamentarele sฤ aibฤ loc ลi alegeri prezidenลฃiale?
Cum se întoarce refuzul de sâmbฤtฤ împotriva USL
Cel puลฃin la nivel de imagine, refuzul categoric al liderilor USL de a discuta propunerea lui Traian Bฤsescu se va întoarce împotriva lor. Mai exact, ลeful statului ลi „inamicii” de la PDL vor putea susลฃine cฤ opoziลฃia nu este interesatฤ de transpunerea rezultatelor referendumului din 2009 ลi de reformarea statului.
Apoi, dacฤ s-ar fi organizat alegeri prezidenลฃiale la sfârลitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, Crin Antonescu ar fi câลtigat aproape sigur, în condiลฃiile în care nu pare sฤ aibฤ, la acest moment, contra-candidaลฃi. Adicฤ, chiar dacฤ ar intra în cursฤ Mihai Rฤzvan Ungureanu, timpul este destul de scurt pentru a coagula în jurul sฤu forลฃa necesarฤ impunerii în luptฤ.
Refuzul devansฤrii alegerilor prezidenลฃiale înseamnฤ, prin urmare, ลi în ipoteza trecerii USL de testele localelor ลi parlamentarelor, o îndepฤrtare a lui Crin Antonescu de instalarea la Palatul Cotroceni. Aceasta se va produce, în cel mai bun caz, dupฤ mijlocul lui 2013, în eventualitatea în care USL câลtigฤ majoritatea parlamentarฤ ลi reuลeลte o nouฤ suspendare a lui Traian Bฤsescu.
Colaborare PNL-PDL dupฤ locale?
PSD ลi PNL ลi-au adoptat, în congresele proprii ลi cu mare fast, rezoluลฃii de necolaborare cu PDL ลi cu Traian Bฤsescu. Interdicลฃia trebuia sฤ fie introdusฤ în statut, cel puลฃin aลa vroiau social-de-mocraลฃii, dar liberalii s-au opus ลi s-a mers pe aceastฤ variantฤ a rezoluลฃiilor. Care nici ea nu pare sฤ aibฤ prea mare valabilitate dacฤ ne uitฤm cฤ, la doar câteva ore de la vot, noul vicepreลedinte al PNL, Sorin Frunzฤverde, a vorbit de o posibilฤ colaborare PNL-PDL. Ea s-ar putea produce, potrivit fostului prim-vice-preลedinte al PDL, dupฤ testul din iunie sau, cel târziu, din noiembrie. „La acest moment, nu colaborez cu PDL, nici pentru formarea dreptei în România. Acest lucru s-ar putea întâmpla dupฤ alegerile locale sau parlamentare”, a declarat Frunzฤverde la B1 TV.
Promisiuni, promisiuni
În calitate de candidat al USL la funcลฃia de premier, Victor Ponta a dezvฤluit ลi câteva din angajamentele Uniunii pentru primele 100 de zile de guvernare:
Reducerea contribuลฃiilor sociale ลi mฤrirea salariului minim („în prima zi”).
Reducerea TVA la produsele agroalimentare.
Fondul de rezervฤ sฤ nu mai fie folosit decât în cazuri de necesitate.
Neacceptarea „separฤrii pe criterii etnice a unor instituลฃii de învฤลฃฤmânt superior”.