2.9 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSportCe spune Adriana Săftoiu despre noua funcţie ocupată în PDL

Ce spune Adriana Săftoiu despre noua funcţie ocupată în PDL

Adriana Săftoiu, noul purtător de cuvânt al PDL, a declarat, luni, că funcţia pe care o va îndeplini este „o provocare”.

Ea a precizat că în noua postură trebuie să participe la reconstrucţia PDL şi la configurarea lui ca un partid de centru-dreapta.

„Am mai facut-o o dată, în 2001-2004, când am fost în aceeaşi echipă cu Vasile Blaga”, a afirmat Adriana Săftoiu.

„E foarte mult de lucru (…). Sper să fiu eficientă”, a mai spus noul purtător de cuvânt al democrat-liberalilor.

Citeşte şi Blaga: Adriana Săftoiu a acceptat să devină purtător de cuvânt al PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, tot luni, că Adriana Săftoiu a fost aleasă cu 49 de voturi pentru şi unul împotrivă, dat de Roberta Anastase.

Adriana Săftoiu a afirmat, cu privire la votul împotrivă dat de Roberta Anastase că îi înţelege atitudinea, în condiţiile în care purtătorul de cuvânt al PDL a criticat-o în repetate rânduri pe Anastase, în perioada în care aceasta era preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„Sunt sigură că vom putea colabora”, a precizat Adriana Săftoiu.

Cele mai citite

Călin Georgescu proclamă „falimentul partidelor” după rezultatul alegerilor parlamentare

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în "poporul real", el declarând şi că rezultatele de la...

Ucraina va primi un nou ajutor militar de 725 milioane de dolari de la SUA

SUA au anunţat luni un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari şi care include în special rachete...

Diana Șoșoacă vrea guvern suveranist format din AUR, SOS și POT: Ne sacrificăm noi

Diana Șoșoacă, șefa formațiunii SOS România, le-a cerut, luni seară, formațiunilor "suveraniste" care au intrat în Parlament să colaboreze pentru formarea unui guvern minoritar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă