Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, că Guvernul pe care îl conduce este unul independent, astfel că nu este democratic să modifice, prin Ordonanţă de Urgenţă, legea privind alegerea primarilor locali, astfel încât ei să fie aleşi în două tururi de scrutin.
„Guvernul pe care îl conduc e independent şi nu cred că e democratic ca un guvern independent să modifice, prin Ordonanţă de Urgenţă, o lege politică”, a spus premierul.
Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că liberalii doresc o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Citeşte şi: Gorghiu: Liberalii doresc adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pentru alegerea primarilor în două tururi
„Singura variantă realistă pentru a putea face această schimbare este adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă. Trebuie să îi propunem premierului Cioloş să ţină cont de solicitările societăţii civile. Am încredere că primul-ministru va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD ca această ordonanţă să nu fie dată”, a declarat Alina Gorghiu.
Copreşedintele PNL a mai amintit că liberalii au depus un proiect de lege în acest sens, în sesiunea din toamnă, însă PSD s-a opus adoptării acestuia.
Legea privind alegerea administraţiei publice locale prevede alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, Parlamentul menţinând prevederile care erau în vigoare încă din 2012, atunci când s-a renunţat la două tururi de scrutin. PNL a votat, iniţial, alături de PSD pentru pachetul de legi electorale.